O cupă de excavator a stat căzută pe autostradă cel puțin 40 de minute
O situaţie tipic românească s-a înregistrat miercuri seara pe A 1, între Deva şi Orăştie. O cupă de excavator, mare cât toate zilele şi mai periculoasă decât un vehicul care vine din sens opus (pentru simplul motiv că nu era semnalizată nicicum), a stat pe banda a doua a sensului de mers spre Orăştie. A durat cel puţin 40 de minute pentru ca acea cupă să fie ridicată. Şi n-au făcut asta autorităţile, ci şoferul camionului din care căzuse.
„Cupa de excavator se afla pe banda a doua a sensului de mers spre Orăştie, înainte de intrarea pe podul de peste Mureş, aproape de Uroi. Noroc că eu veneam pe prima bandă. Aveam 120 la oră şi din acest motiv n-am apucat să o şi fotografiez. Era în jurul orei 20.00. Până la Orăştie n-am întâlnit nicio maşină a firmei de pază. Am oprit la prima benzinărie de pe autostradă (situată între Orăştie şi Aurel Vlaicu – n.red.) şi le-am spus angajaţilor de acolo despre cupa de excavator. Mi-au răspuns că le mai sesizase cineva problema, că ei nu au număr de la firma de pază, dar că au sunat la poliţie, iar poliţia le-a răspuns că nu e de competenţa lor. Mi se pare absurdă, chiar revoltătoare situaţia. Circul frecvent pe-acolo şi, de obicei, merg pe banda a doua, cu 130 la oră. De data asta nu ştiu cum se face c-am mers pe banda I”, ne-a mărturisit Cătălin Munteanu, unul dintre şoferii care a sesizat existenţa cupei de excavator pe carosabilul autostrăzii.
Reprezentanţii CNADNR confirmă incidentul şi spun că lor le-a fost semnalată existenţa cupei de excavator la ora 22.35 (la două ore şi jumătate după tentativa şoferului amintit anterior), la kilometrul 356 + 500. Aceştia mai spun că, în conformitate cu relatările agenţilor firmei de pază angajată pentru tronsonul de autostradă, cupa de excavator ar fi căzut de pe un trailer. Şoferul camionului ar fi sesizat lipsa acesteia (deocamdată nu se ştie când şi unde se afla la momentul la care şi-a dat seama) şi s-a întors să o ridice (nu se ştie exact nici cât timp a durat „operaţiunea de recuperare”.
Fantomatica Poliţie a Autostrăzilor
Aceiaşi reprezentanţi ai CNADNR au fost informaţi că, la faţa locului, au ajuns miercuri seara şi echipaje de poliţie ale Secţiei Autostrăzi din cadrul IGPR. IPJ Hunedoara nu ştia joi, la amiază, absolut nimic despre incident, pe motiv că Secţia Autostrăzi se subordonează direct Inspectoratului General al Poliţiei. De la IPJ Alba am aflat că „rutieriştii autostrăzii” au un birou la Sebeş. De fapt e vorba de un simplu spaţiu pus la dispoziţie agenţilor de către Poliţia Sebeş. „Sediul teritorial” al Poliţiei Autostrăzi pentru sectorul Deva – Sibiu din A 1 se află la Sălişte. Nimeni de aici nu a dorit să furnizeze vreo informaţie despre incidentul de miercuri seara, pe motiv că astfel de informaţii sunt furnizate doar de către purtătorul de cuvânt al IGPR. Abia spre seară, biroul de presă al IGPR a reacţionat cu o comunicare din care suntem lăsaţi să înţelegem că, de fapt, n-a fost nicio problemă: „La ora 19.45 a fost înregistrată o sesizare privind existenţa unei cupe de excavator pe autostrada Deva – Orăştie, iar în jurul orei 20.00 echipaje de poliţie, împreună cu reprezentanţi ai administratorului drumului şi firmei de pază s-au aflat deja în zonă, dar s-a constatat că nu mai exista nicio cupă de excavator în zonă”.
Chiar şi-aşa, camionul din care a căzut putea întoarce doar la Aurel Vlaicu, la 30 de kilometri distanţă, pentru a reveni, pe celălalt sens de mers, la Şoimuş, de unde să reintre pe sensul spre Orăştie şi să recupereze cupa, o distanţă totală de peste 60 de kilometri pe care un camion o parcurge în cel puţin 40 de minute (chiar şi pe autostradă).







3 Comments