O armă găsită în scorbura unui copac i-a adus unui hunedorean dosar penal
Un bărbat în vârstă de 47 de ani, din comuna Dobra, s-a ales cu dosar penal, după ce poliţiştii Secţiei de Poliţie Rurală Ilia au stabilit că a deţinut, ilegal, la domiciliu, o puşcă cu aer comprimat şi 52 de proiectile.
Poliţiştii au organizat, la sfârşitul săptămânii trecute, la domiciliul bărbatului, o acţiune în urma căreia au ridicat arma şi muniţia. Aceştia au stabilit că bărbatul nu are autorizaţie de deţinere şi acte de provenienţă pentru arma şi muniţia deţinute. Audiat fiind de oamenii legii, bărbatul le-a spus acestora că a găsit arma şi proiectilele în scorbura unui copac de pe malul râului Mureş, în vara anului trecut. “Arma a fost ridicată, urmând a fi predată serviciului specializat din cadrul I.P.J. Hunedoara, iar pe numele suspectului a fost întocmit dosar de cercetare penală”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Hunedoara, inspector principal Bogdan Niţu.
Un alt hunedorean care a ajuns în atenţia poliţiştilor de la Serviciul Arme Explozivi, Substanţe Periculoase este un bărbat în vârstă de 49 de ani, din Simeria. Despre acesta, oamenii legii au stabilit că a deţinut fără drept o armă de tir cu aer comprimat de calibru 5,5 mm. Din cercetări a rezultat faptul că arma a fost procurată, de către simerian, de la o societate comercială din Deva, în cursul anului 2005, dată la care arma nu era supusă autorizării. În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracţiunii de deţinere ilegală de armă neletală supusă autorizării şi s-a dispus ridicarea armei în vederea expertizării.






