O actriță din Brad, Premiul Gopo pentru întreaga carieră
Actriţa Ileana Stana Ionescu, originară din municipiul Brad, va primi Premiul Gopo pentru întreaga carieră. Cea de-a XIII-a ediţie a Galei Premiilor Gopo va avea loc în 19 martie, la Teatrul Naţional din Bucureşti. Născută pe 14 septembrie 1936, la Brad, Hunedoara, Ileana Stana Ionescu a debutat ca actriţă la vârsta de 19 ani, la Teatrul de Stat din Reşiţa, cu rolul Agnes în „Şcoala femeilor”, de Molière. În 1959 s-a transferat la Teatrul Tineretului din Piatra Neamţ, unde câţiva ani mai târziu a fost remarcată de Radu Beligan şi invitată să concureze pentru un post la Teatrul Naţional din Bucureşti. Debutul pe scena Teatrului Naţional a avut loc în 1965, avându-l ca partener pe Florin Piersic în „Idiotul”. De-a lungul anilor, Ileana Stana Ionescu s-a remarcat prin roluri ca Ana Petrovna în „Maşinăria Cehov”, Chiriachiţa în „Titanic Vals”, Chiralina în „Coana Chiriţa”, Fraulein în „Gaiţele” sau Constance în „Nebuna din Chaillot”. În 2002, a devenit societar de onoare al Teatrului Naţional „I.L. Caragiale” din Bucureşti. De-a lungul carierei artistice a primit numeroase premii şi distincţii: Premiul Teatrului Naţional pentru activitatea artistică (1976), Premiul special al juriului pentru întreaga activitate artistică (1985), Premiul de excelenţă al Galei UNITER, Trofeul „Dionysos” pentru rolul din „O batistă în Dunăre”, regia Ion Cojar (1998), Placheta de aur UARF pentru merite deosebite în dezvoltarea artei şi culturii cinematografice (2001). Gala Premiilor Gopo 2019 – ediţia a XIII-a – este organizată de Asociaţia pentru Promovarea Filmului Românesc, împreună cu Asociaţia Film şi Cultură Urbană, cu sprijinul Centrului Naţional al Cinematografiei, Teatrului Naţional Bucureşti, Babel Communications şi Ministerului Culturii şi Identităţii Naţionale.






