Numiri interimare la conducerea Spitalului Județean din Deva
Președintele Consiliului Județean, Mircea Bobora, a declarat ieri, în cadrul unei conferințe de presă, că la Spitalul Județean din Deva vor fi făcute două numiri interimare la conducerea unității, până când posturile vor fi câștigate prin concurs. Prima numire va fi cea a directorului economic, post care va fi ocupat provizoriu de Ioana Fer, o economistă din municipiul Brad.
Postul de director economic al Spitalului Județean a fost scos la concurs, dar singura candidată care s-a prezentat nu a întrunit condițiile impuse. „La spitalul din Deva, Consiliul Județean va numi, pentru o perioadă de timp, cu mandat provizoriu, noul director economic, până la concurs. În același timp, în data de 6 aprilie, va avea loc concursul pentru poziția de manager”, a declarat președintele Consiliului Județean Hunedoara, Mircea Bobora. Acesta a declarat pentru „Glasul Hunedoarei” că noul director economic interimar al Spitalului Județean din Deva va fi o economistă din municipiul Brad, Ioana Fer.
Mandatul Liviei Oros expiră mâine
În urmă cu trei săptămâni, concursul pentru funcția de manager al Spitalului Județean de Urgență Deva a fost anulat. Consiliul de Administrație al unității sanitare a luat această decizie pentru ca să fie respectate toate prevederile legale. Totul după ce „Glasul Hunedoarei” a scris că modul în care a fost organizat concursul, fără a avea un președinte al Consiliului de Administrație, care ar trebui să fie și președintele comisiei de concurs, nu este în regulă. În aceste condiții, noul concurs va avea loc în prima parte a lunii aprilie, iar în data de 15 martie, interimatul Liviei Oros la conducerea spitalului expiră. „Va fi numit interimar până la data concursului. Am două variante: probabil juristul de acolo, pentru că el e partea legală, și interimatul acesta e de trei săptămâni, sau directorul economic. Legal, nu mai putem să o numit interimar tot pe Livia Oros, ea era cea mai la-ndemână”, a spus Mircea Bobora.
Aflat în mijlocul unui scandal legat de organizarea concursului de manager, Spitalul Județean de Urgență din Deva a primit, în urmă cu două sptămâni, și „vizita” procurorilor DNA Alba Iulia. Anchetatorii au solicitat să le fie puse la dispoziție mai multe contracte de achiziții, din 2013 până în prezent, dar și documente ale concursurilor organizate în cadrul unității sanitare.







Din nou o sa faca Gabriel Berceanu gusa de manager?