Noi tensiuni la Mintia
O parte dintre angajaţi au protestat ieri reclamând „lipsa de dialog” cu Ministerul Energiei

Aproximativ 100 de angajaţi ai Termocentralei Mintia au blocat ieri, preţ de câteva minute, Drumul Naţional 7 după care s-au postat în curtea unităţii în semn de protest faţă de „indiferenţa” cu care Ministerul Energiei şi Guvernul tratează Complexul Energetic Hunedoara. Protestul a fost suspendat ieri, spre amiază, în aşteptarea unui semn de la Bucureşti.
Se pare că la originea protestului de ieri dimineaţă a fost o veste, aflată încă la stadiul de zvon, care a venit pe un fond de nemulţumire deja existent. Mai precis, angajaţii de la Mintia s-au alarmat după ce au auzit că Ministerul Energiei ar dori să lase în termocentrală un singur grup energetic, şi acela alimentat cu gaz metan, nicidecum cu cărbune. „Avem informaţii potrivit cărora la ultima şedinţă a Adunării Generale a Acţionarilor, Ministerul Energiei ar fi decis divizarea CEH (partea energetică de cea minieră – n.red.) prin metoda dării în plată. Mai precis, s-ar fi propus ca la Mintia să rămână doar Grupul III. O altă problemă o reprezintă neplata contribuţiilor din salarii către bugetele de stat. Tot stăm şi ne uităm la televizor, unde ni se spune că salariaţii care nu vor avea contribuţiile plătite vor avea fel de fel de probleme”, declară liderul Sindicatului „Solidaritatea”, Cristian Iştoc.
Ieri după-amiază, reprezentanţii ambelor sindicate importante din cadrul Termocentralei Mintia au transmis vicepremierului Viorel Ştefan o adresă prin care arată că promisiunile făcute de el în martie, anul acesta, nu sunt respectate şi prin care se solicită o întrevedere cu reprezentanţi ai Guvernului care să comunice clar ce planuri au pentru unitatea energetică de lângă Deva.
Doru Vişan, despre divizare: „E doar un zvon”
Secretarul de stat în ministerul energiei, Doru Vişan, spune că la ultima şedinţă AGA nu s-a discutat deloc despre procedura de divizare a CEH: „Nici vorbă de aşa ceva. E doar un zvon. Cum să discutăm despre divizare fără să fi consultat şi sindicatele în prealabil? Eu sunt în concediu acum, dar vă pot spune clar că la şedinţa AGA de vinerea trecută singura chestiune discutată a fost cea legată de acordarea unui mandat Consiliului de Administraţie pentru programul de disponibilizări de la minele Lonea şi Lupeni, exploatări care sunt pe program de închidere. Nu s-a discutat deloc despre divizare prin dare-n plată. E o manipulare grosolană”.
În fapt, sindicaliştii de la Mintia spun, nu pentru prima dată în ultimele luni, că Ministerul Energiei doreşte să ducă mai departe mai vechea idee promovată pe timpul guvernului tehnocrat prin care, la termocentrală, ar fi urmat să rămână un singur grup, alimentat pe gaz, care să furnizeze mai mult energie termică decât electrică şi care să aibă nevoie de doar 150 – 170 de angajaţi, restul de aproximativ 500 urmând să fie disponibilizaţi.






One Comment