glasul-hd.ro Web analytics

Cultură

Municipiul Deva, din nou, pe traseul „Viorii lui Enescu”

„Vioara lui Enescu” va poposi din nou la Deva. Gabriel Croitoru, violonistul care are privilegiul de a cânta pe vioara Guarneri del Gesu supranumită „Catedrala”, pe care a cântat George Enescu (instrument pus la dispoziție și aflându-se în patrimoniul Muzeului Naţional „George Enescu”) şi pianistul Horia Mihail vor oferi melomanilor din județ un spectacol de neuitat. Programul recitalurilor va cuprinde trei sonate emblematice pentru repertoriul pentru vioară şi pian de Claude Debussy, Richard Strauss şi César Franck.

Spectacol la Deva va avea loc în data de 2 octombrie, de la ora 19:00, în Sala „Pro Arte” a Colegiului Național „Decebal”. „Mesajul acestui turneu este clar și anume acela că, indiferent de localitate, de numărul mic sau mare de ascultători, de complexitatea lucrărilor cântate, muzica clasică ne adună împrejurul ei cu aceeași intensitate, indiferent că suntem pe scenă sau în sală, făcând din noi niște suflete mai curate, mai deschise către frumos și către bine. Față de momentul de debut al acestui demers cultural, anul 2012, remarc o clară diferență. Publicul a devenit din ce în ce mai interesat de fenomenul artistic care se petrece sub ochii săi, pornind de la curiozitatea inerentă faţă de nou, continuând cu plăcerea momentului și terminând cu dorința de a reveni într-o atmosferă nobilă”, a afirmat Gabriel Croitoru. Din anul 2012, împreună cu vioara Guarneri del Gesu ce i-a aparţinut lui George Enescu, Gabriel Croitoru a reluat într-o versiune modernă misiunea pe care şi-a asumat-o Enescu atunci când străbătea ţara în timpul primului război mondial, pentru a-şi duce muzica către cei bolnavi, răniți ai războiului, oameni aflați în necazuri și nevoi. Violonistul care a câștigat prin concurs dreptul de a cânta la „Catedrala”, celebra vioară construită de marele Guarneri del Gesu, Gabriel Croitoru, duce muzica, prin sunetul acestui instrument unic, acolo unde este nevoie de ea, împreună cu pianistul Horia Mihail.