glasul-hd.ro Web analytics

Comunitate

Modele rare BMW ajung la Castelul Corvinilor

12 modele BMW, foarte rare, vor putea fi admirate sâmbătă, 9 iulie, în curtea exterioară a Castelului Corvinilor. Este vorba atât despre maşini de colecţie, printre care şi extrem de rar întâlnitul BMW 850 seria 8/E 31, dar şi despre „vârful de lance” al concernului bavarez, super-car-ul BMW i8.

BMW sărbătoreşte 100 de ani de existenţă, iar una dintre serbările organizate cu această ocazie, în România, este un tur al Transilvaniei. În programul turului a fost inclus şi Castelul Corvinilor. „Dorim să-i mulţumim domnului Werner – Wilhelm Wolff, general manager al Banat Car Timişoara că ne-a ajutat ca, pe lângă simbolurile BMW din anii 80 – 90, să aducem la evenimentul de sâmbătă şi cea mai performantă maşină produsă acum de concernul german, modelul i 8. «PROFI Transylvania BMW 8 Tour» merge şi prin alte locuri importante din Transilvania, aşa că ne-am gândit de ce nu ar fi şi Castelul Corvinilor printre ele. Vrem ca, în acest fel, să-i determinăm şi pe hunedoreni să facă o plimbare plăcută la Castel, dar să le oferim şi turiştilor o atracţie suplimentară, chiar dacă ea durează doar câteva ore”. Cele 12 modele BMW vor fi expuse sâmbătă, de la ora 16.00 până la ora 20.00. La eveniment va fi prezent şi Helmut Bannert, campion al Cehoslovaciei şi Iugoslaviei în anii ’80.

Trecut glorios şi viitor spectaculos

BMW 850, seria E 31, este cel mai performant model BMW creat vreodată. A fost produs între 1989 şi 1999, dar nu a avut succes comercial, din cauza preţurilor foarte ridicate, care depăşeau sumele cerute de producători pentru cele mai exclusiviste modele Mercedes şi pentru cele mai noi şi bine dotate modele Porsche. S-a vândut în doar 32.000 de exemplare, iar vârful de gamă a fost produs doar între 1992 şi 1994 în 1.510 exemplare. Pentru crearea acestui model, cu un motor de 5,6 litri în 12 cilindri, BMW a cheltuit, la mijlocul anilor ’80, 1 miliard de mărci (echivalentul de astăzi a 1,5 miliarde de euro). A obţinut o maşină care concura orice super-car italian şi care integra, încă de acum 25 – 30 de ani, tehnologii care încă nu există pe toate autoturismele vândute astăzi. Varianta sport a „seriei 8” reprezintă, pentru toţi împătimiţii BMW şi nu numai, una dintre cele mai spectaculoase maşini produse vreodată.

La fel de spectaculos este şi modelul i 8, un hibrid de 326 de cai putere, care atinge 100 de km/h în doar 4,4 secunde fără să golească jumătate de rezervor la o singură încercare. Ba, dimpotrivă, acesta este „un hibrid cum toate ar trebui să fie” (după cum se exprimă împătimiţii auto) – consumă şi în cele mai sportive regimuri de funcţionare până la 8 litri la suta de kilometri, având un consum mixt, în regim normal de viteză, de doar 2,1 litri.

Back to top button