glasul-hd.ro Web analytics

Infracționalitate

Mircia Muntean riscă să intre la închisoare după ce a produs un accident de circulație

Deputatul PSD, Mircia Muntean, a fost implicat într-un accident de circulație în această seară. Deputatul de întorcea de la o întâlnire de partid când, în zona hyprmarketului Penny din Deva, a produs un accident de circulație. în eveniment au fost implicate două autoturisme, un microbuz fără călători și o basculantă.

”Din primele cercetări, se pare că, în urma evenimentului rutier nu au rezultat victime (situație în care legislația în vigoare prevede obligativitatea ca cei implicați să se prezinte la unitatea de poliție în 24 de ore), iar polițiștii rutieri, fiind sesizați, efectuează cercetări în vederea stabilirii împrejurărilor în care s-a produs evenimentul și a luării măsurilor legale față de cei implicați. Conducătorilor auto implicați li se vor preleva probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei”, declară reprezentanții IPJ Hunedoara.

În cazul în care medicii vor considera că Mircia Muntean are nevoie de îngrijiri medicale, tamponarea devine accident rutier cu victime iar fostul primar al Devei se va alege cu dosar de cercetare penală. dacă va fi găsit vinovat, Mircia Muntean riscă pedeapsa cu închisoarea deoarece acesta mai are o condamnare la patru ani de închisoare cu suspendare pentru infracţiuni de corupţie.

Martorii prezenţi la locul accidentului susţin că fostul primar al Devei se deplasa cu autoturismul său pe banda a doua de circulaţie dinspre direcţia Simeria şi din motive necunoscute a acroşat un alt autoturism şi un autobuz care circulau pe prima bandă după care a lovit din spate o autobasculanta care staţiona la semafor. Unul dintre şoferii automobilelor implicate în tamponare l-a ajutat pe Mircia Muntean să iasă din maşina sa pentru că deputatul PSD era în stare de şoc şi plin de sânge pe faţă. În momentul în care a văzut că la faţa locului se adună mulţi curioşi, Mircia Muntean a plecat din zona accidentului însoţit de câteva persoane. În scurt timp acesta a fost depistat în zona Gării de un echipaj al poliţiei locale şi însoţit înapoi la locul accidentului. Un cameraman al postului TV Antena 1 Deva susţine că a fost agresat de fostul primar în momentul în care a încercat să-l filmeze. Martorii aflaţi la locul accidentului susţin că Mircia Muntean părea a fi sub influenţa băuturilor alcoolice şi era singur în maşină, chiar dacă acesta a declarat presei că la volan s-ar fi aflat un anume Jenică.  

În jurul orei 20,30, Mircia Muntean a fost internat la compartimentul neurochirurgie a Spitalului Judeţean. Medicii l-au diagnosticat cu traumatism cranio-cerebral. „Este vorba de o contuzie cerebrală minoră, cu escoriaţie fronto-parientală dreaptă şi o contuzie a piramidei nazale. Pacientului i s-au făcut investigaţiile necesare de urgenţă şi a rămas internat pentru tratament şi supraveghere medicală”, a declarat medicul de garda Marius Blendea.

 

Back to top button