glasul-hd.ro Web analytics

Actualitate

Minele Lonea şi Lupeni merg mai departe prin asumare managerială

Directorul CEH, Samuel Dioane, spune că nu va opri activitatea de producţie la Lonea şi Lupeni la data de 31 decembrie 2018

Complexul Energetic Hunedoara încă aşteaptă un răspuns din partea Comisiei Europene în ce priveşte continuarea activităţii de producţie la două dintre minele sale. Cu sau fără acceptul CE, producţia va continua şi după data de 31 decembrie, spune Samuel Dioane, directorul CEH.

Conform unor documente adoptate în 2016, exploatările miniere Lupeni şi Lonea ar fi trebuit să îşi înceteze activitatea de producţie la 31 decembrie 2018. Ajutorul pentru închiderea minelor a început să fie alocat abia de la jumătatea lui 2017. Acum se constată că fără Lonea şi Lupeni, CEH n-ar avea ce să furnizeze celor două termocentrale pentru a produce curent electric.

O primă concluzie, luna aceasta

„Nu avem vreun răspuns de la Comisia Europeană în ce priveşte soarta celor două mine. Avem însă acceptul Comisiei de a face un nou studiu privind închiderea lor cu ajutorul unui institut polonez (studiul Insemex Petroşani, care arăta că minele nu pot fi acum închise în condiţii de siguranţă nu a fost acceptat de CE pe motiv că instituţia amintită nu ar fi obiectivă sută la sută – n.red). Vom avea un prim punct de vedere al institutului polonez până la finele acestei luni”, spune directorul CEH, Samuel Dioane.
Acesta adaugă că nu îşi va asuma o eventuală încetare a producţiei de cărbune la Lonea şi Lupeni, la data de 31 decembrie, pe motiv că viaţa minerilor ar fi pusă în pericol. „O singură săptămână dacă oprim un abataj apar tot felul de probleme şi tot felul de pericole. Am de ales între a nu respecta un document întocmit în pripă, în 2016, şi a proteja vieţile celor care coboară în subteran, eu aleg a doua variantă. Polonezii au ca termen de închidere a minelor anul 2050. La noi s-a crezut că se poate închide o mină de huilă într-un an şi jumătate. Imposibil. Am notificat Ministerul Energiei în acest sens şi am rugat această instituţie să meargă la Uniunea Europeană, după care să ne spună ce avem de făcut. Oricum, minele Lonea şi Lupeni nu îşi opresc producţia la 31 decembrie”, mai spune Samuel Dioane.

Disponibilizări diminuate

Un semn clar că administraţia CEH nu doreşte să oprească producţia la cele două exploatări este diminuarea numărului de disponibilizaţi. Iniţial, se anunţase că 850 de angajaţi ai CEH pleacă, în decembrie prin disponibilizare colectivă. Vor fi însă 530 de persoane în această situaţie. Aceştia sunt deja în preaviz, iar pe 28 decembrie îşi vor înceta raporturile de muncă cu societatea amintită. Ei vor primi 37.000 de lei brut, iar cei care nu întrunesc condiţiile de pensionare, vor beneficia vree de cel mult doi ani de venituri de completare pe baza Ordonanţei 36. „Oferta” este atât de tentantă încât, săptămâna trecută au existat proteste în Valea Jiului venite din partea unor salariaţi care doreau să se afle pe lista de disponibilizaţi. „Au fost vreo opt persoane care voiau neapărat disponibilizare, dar a fost vorba despre oameni angajaţi în urmă cu vreo cinci ani, pentru care s-au cheltuit resurse cu instruirea lor, motiv pentru care noi nu am fost de acord cu disponibilizarea acestora”, adaugă directorul CEH.

Back to top button