glasul-hd.ro Web analytics

Actualitate

Mii de hunedoreni, fără curent electric zile-n şir

Enel Distribuţie Banat nu a reuşit nici până astăzi să remedieze defecţiunile din reţea apărute în urma furtunilor care s-au abătut asupra judeţului la începutul acestei săptămâni. Prefectul de Hunedoara se declară total nemulţumit de ritmul intervenţiilor electricienilor.

Localnicii mai multor sate din judeţ, în special din zona de Nord, ne-au semnalat faptul că au rămas fără energie electrică luni dimineaţa, au sunat de zeci de ori la numărul pentru deranjamente al Enel, dar nu le-a răspuns absolut nimeni. Durata mare pentru remedierea defecţiunilor (chiar dacă a fost vorba de zeci de avarii) şi faptul că oamenii nu au putut comunica aproape deloc cu distribuitorul de energie electrică l-au nemulţumit şi pe prefectul Fabius Kiszely: „La ora la care vorbim (13.20 – n.red.) încă avem peste 2.000 de consumatori nealimentaţi în judeţ. 15 puncte de transformare sunt făcute praf. E nevoie şi de investiţii în reţea. O să fac o adresă şi către Enel şi către ANRE în care voi semnala toate disfuncţionalităţile constatate în aceste zile. În zona Brad au fost cele mai multe probleme, dar şi la Haţeg, Lăpugiu, Ilia, Dobra şi Leşnic au fost avarii. Acel dispecerat la care ajung apelurile oamenilor coordonează şi activitatea în teren. Când ai zeci de avarii şi mai multe echipe de coordonat, nu mai răspunzi şi la apelurile cetăţenilor. E anormală această situaţie. Pe de altă parte, Enel şi-a redus drastic personalul în ultimii ani, din raţiuni strict economice, şi lucrează cu firme colaboratoare a căror capacitate de mobilizare, uneori, lasă de dorit. Aici e problema”.

Enel spune că natura e de vină

„Glasul Hunedoarei” a întrebat în scris compania furnizoare de electricitate, printre altele, de ce nu s-a răspuns la apelurile telefonice (multe dintre ele disperate, făcute două zile la rând) ale hunedorenilor rămaşi fără energie. Nu ni s-a răspuns la această întrebare. Am primit însă, în schimb, un comunicat în care se arată că furtunile puternice înregistrare la începutul săptămânii au provocat daune serioase (stâlpi rupţi, copaci doborâţi peste liniile de electricitate etc…). „În total au fost raportate 48 de incidente pe liniile de medie tensiune, care au perturbat alimentarea cu electricitate în 82 de localități, în special în nordul și centrul județului. Echipele E-Distribuție Banat și ale contractorilor au intervenit în cursul zilei de 25 iulie și în noaptea 25-26 iulie și au remediat aproape integral avariile din rețelele de medie tensiune, astfel încât în data de 26 iulie la ora 15:00 mai erau afectate liniile care alimentează parțial 7 localități: Târnava, Luncșoara, Crișan, Ribicioara, Toplița, Dumbrava de Jos, Dumbrava de Sus.

Alimentarea unora dintre consumatori este realizată în prezent prin linii de buclă sau prin alte variante de preluare a alimentării. Echipele de intervenție estimează că până la sfârșitul zilei (de ieri – n.red.) vor depista și remedia toate defectele pe liniile de medie tensiune.

În rețelele de joasă tensiune mai există o serie de deranjamente individuale și colective, în special în localitățile Brad, Țebea, Luncșoara, Crișan, Ribicioara, Ribița, Dumbrava de Jos, Dumbrava de Sus, Rovina, Curechi, Blăjeni, Vulcan, Mesteacăn, Vălișoara, Stanija, Luncoiu de Jos, Lapugiu de Sus, Lapugiu de Jos, Dobra, Tisa, Teiu, Abucea, Pojoga, Zam, Burjuc, Bujor, Radulesti, Târnava, Vorta, Visca, Certej, Coaja, Cărmăzănești, Feregi, Muncelu Mic, Dănulești, Petrești.

Echipele E-Distribuție Banat şi cele ale contractorilor companiei lucrează neîntrerupt pentru restabilirea în cel mai scurt timp a alimentării cu energie electrică a consumatorilor”, se arată în comunicatul Enel.

2 Comments

  1. Chestiunile astea se intampla deoarece traseele de alimentare sunt aeriene (si pot fi afectate de arbori sau alte elemente naturale). In Europa de vest aceste trasee sunt subterane (ingropate) si cu puncte de racordare a consumatorilor (asa-zisele statii de transformare) in cladiri la suprafata!
    Aceasta retehnologizare insa ar obliga distribuitorul la cheltuieli care i-ar reduce substantial profitul (pentru anii imediat urmatori) dar ar asigura o alimentare fiabila a consumatorilor din spatiul rural.
    Dar totusi ei fac schimbarea stalpilor (deci tot trasee aeriene) in zona de nord a judetului
    Domnule Ciprian Iancu, ne-am cunoscut cand lucram la Prefectura, la Integrare Europeana!
    Ce va spun acum pe acest subiect va spun ca electrician care lucreaza de trei ani in Germania!
    Va doresc succes in investigatiile dvs.

Back to top button