glasul-hd.ro Web analytics

Comunitate

Măsuratul oilor, la Lelese

Localitatea Lelese din Ținutul Pădurenilor găzduiește sâmbătă două evenimente importante pentru comunitatea locală – măsuratul oilor, un obicei străvechi care este ținut în fiecare an, și lansarea monografiei comunei.

Primarul din Lelese, Ciprian Achim, mai adaugă un eveniment pe lista celor care vor aduce sâmbătă oaspeți mulți în localitate – un joc pădurenesc care va încheia ziua de sărbătoare. “Noi, pădurenii, nu putem face nimic dacă nu și jucăm. De când e lumea”, spune primarul.
Organizatorii au pregătit ziua în așa fel încât toată lumea să simtă ospitalitatea vestită a pădurenilor. La ora 13.00 se va merge la stână, iar la ora 14.00 va începe mulsul oilor, urmat de o masă tradițională pădurenească. La ora 17.00 va avea loc lansarea cărții “Comuna Lelese: monografie”, la Căminul Cultural din localitate. Va fi prezentat primul volum al monografiei, scris de etnograful Rusalin Ișfănoni, care descrie, cu precădere, tradițiile și obiceiurile populare bogate ale zonei. Monografia cuprinde informații despre ocupațiile de bază ale locuitorilor, particularități lingvistice, coordonate etnografice, obiceiuri populare, biserica și viața religioasă, învățământul în comună, personalități născute în Lelese etc. Este în lucru un alt doilea volum al monografiei comunei Lelese, axat pe istoria zonei.
Ultimul eveniment al zilei de sâmbătă va fi “Jocul pădurenesc”, cu participarea unui ansamblu folcloric condus de profesorul Ionel Coza, care va începe la ora 19.00.

O sărbătoare pastorală arhaică

Etnologul Marcel Lapteș, specialist în tradițiile din Ținutul Pădurenilor, descrie obiceiul măsuratului oilor la Lelese. “Ciobanul care are cele mai multe oi îşi măsoară primul laptele, goleşte prima dată găleata în cupă, se numără cupele şi apoi dacă a rămas mai puţin de o cupă se măsoară cu lingura. Când s-a terminat tot laptele din găleată, banii mărunţi care rămân pe fundul găleţii se aruncă undeva pe iarbă, unde aşteaptă grupurile de copii care îi adună. Odată sfârşit măsuratul laptelui, ciobanul şef anunţă cine rămâne băcioni la stână (adică cine a făcut cel mai mult lapte şi rămâne primul la stână ca să-şi ia brânza) şi se anunţă „rândul la brânză” până la finalul păşunatului. Urmează uspăţul, toată lumea întinde pe iarbă pricoiţe (pături) pline de preparate specifice pădureneşti, şi se aşează în rând unii lângă alţii pentru petrecere. Se scot din corfe (coşuri) şi străiţi (desagi) merindele care mai de care mai gustoase, vinarsul şi tot ce au adus de acasă. Se mănâncă, se cinsteşte cu ţuică urându-şi fiecare un an cât mai bun, apoi începe jocul. Petrecerea continuă până spre înserat, când se întorc în sat la Căminul Cultural unde ţine până dimineaţă”.