glasul-hd.ro Web analytics

Comunitate

Marşul Iancului la a III-a ediţie. Doi campioni mondiali se vor alătura poetului Laurian Stănchescu

Poetul Laurian Stănchescu va reface al treilea an consecutiv traseul crăişorului Avram Iancu. Desculţ şi însoţit de prieteni, oameni de cultură, oficialităţi şi campioni mondiali, poetul va străbate o sută de kilometri. Punctul de pornire este Casa Memorială Avram Iancu din comuna Vidra, iar marşul organizat în memoria Crăişorului se va încheia la Panteonul Moţilor, cu o zi înainte de Sărbătorile Naţionale de la Ţebea.

Campioana mondială la gimnastică, Corina Ungureanu, campionul mondial la box Leonard Doroftei, precum şi politicienii Mircea Diaconu şi Victor Ciorbea se vor alătura în acest an poetului Laurian Stănchescu pe traseul ce măsoară o sută de kilometri de la Vidra la Ţebea. Marşul Naţional Avram Iancu se va desfăşura în perioada 9-14 septembrie între Vidra de Sus şi Ţebea şi precede Sărbătorile Naţionale de la Ţebea. Participanţii la marşul omagial vor străbate nouă localităţi.

O sută de kilometri străbătuţi pe jos

Ceremonia de începere a marşului va avea loc luni, 9 septembrie, la ora 8 la Casa Memorială Avram Iancu din comuna Vidra. De-a lungul traseului, participanţii la marş se vor opri la monumentele închinate lui Avram Iancu din localităţile pe care le vor străbate, iar aici vor avea loc slujbe de pomenire. „Acest mare erou m-a cucerit încă din copilărie pentru că el a trăit numai pentru români. Acest lucru trebuie răsplătit. Chiar dacă Iancu nu mai există, există conştinţa noastră faţă de el. Acest lucru mă îndeamnă să fac ceea ce fac pentru Avram Iancu şi cultura noastră. Vor participa foarte mulţi prieteni de-ai mei din Bucureşti, din împrejurimi. Sunt oameni care trăiesc pentru acest lucru şi trebuie să îl transmitem mai departe. Din om în om trebuie să menţinem vie cultura, istoria şi eroii noştri, pentru că acolo sunt marile pilde pentru poporul român”, a precizat organizatorul Marşului Naţional Avram Iancu, poetul Laurian Stănchescu. Acţiunea omagială a poetului este susţinută deopotrivă de Consiliul Judeţean Hunedoara şi Consiliul Judeţean Alba Iulia, precum şi de Episcopia Devei şi Hunedoarei şi Arhiepiscopia Alba Iuliei. La Ţebea, punctul final la Marşului, participanţii vor ajunge în 14 septembrie, la orele după-amiezii, şi se va face de gardă la mormântul Eroului până a doua zi dimineaţă când vor avea loc Sărbătorile Naţionale de la Ţebea.

Back to top button