Mâncarea sănătoasă, din ce în ce mai greu de găsit. Micii producători sunt soluția pentru produse de calitate
Într-o lume în care goana după profit îndeamnă industria alimentară să folosească aditivi, amelioratori și coloranți chimici, micile afaceri locale au devenit aproape singurele surse sigure pentru amatorii de produse sănătoase. Marile rețele comerciale umplu vitrinele destinate mezelurilor cu produse frumos colorate, dar extrem de nesănătoase pentru că cele mai multe și, de regulă, cele mai ieftine sunt injectate cu diverse substanțe chimice, de la soluții saline pentru a „trage la cântar”, până la arome de fum, pentru a părea că sunt tradiționalele afumături.
Peste 99 la sută carne… restul condimente
Un brand recent lansat pe piață care respectă cu strictețe rețetele tradiționale de preparare și conservare a cărnii prin afumare este „La Grasu”, produs într-o mică carmangerie din Ilia. O afacere de familie care încearcă să intre pe piața produselor de calitate, fără să facă rabat de la prelucrarea tradițională și sănătoasă a mezelurilor. Concurența pe piața mezelurilor este extrem de mare, cu atât mai mult cu cât cei mai importanți jucători mențin prețurile extrem de jos, folosind în prepararea produselor diverși aditivi și substanțe chimice care înlocuiesc carnea. „Nu putem să ne batem cu marii producători la preț, pentru că produsele de calitate nu pot să fie foarte ieftine. Noi respectăm rețetele tradiționale și folosim doar carne sau slănină și condimente naturale. Este firesc în aceste condiții că nu putem să scoatem produsele la un preț egal cu ale celor care pun diverși înlocuitori pentru carne. Ne-am axat pe o piață mai mică, avem magazine partenere care vând produsele noastre și ne adresăm clienților care preferă să mănânce sănătos. Încercăm să ținem prețurile cât mai jos în condiții de calitate maximă”, a declarat Alin, proprietarul carmangeriei din Ilia.
Fumul natural, contra injectării cu arome de fum
Produsele „La Grasu” care necesită tratare cu fum sunt afumate după metoda tradițională. Astfel că atât șuncile de porc, cotletul sau ceafa afumată, salamurile de diverse sortimente, cârnații și virșli, dar și delicioasele pastrame din mușchiuleț de vită, piept sau pulpă de pui trec prin afumătoarea cu lemne înainte să ajungă pe masa clienților iubitori de delicatese și preparate naturale. În același timp, marii producători de mezeluri scot pe piață produse ieftine, afumate chimic. Recent, postul de televiziune PRO TV a difuzat un reportaj despre felul în care marii producători își păcălesc clienții cu produse care nu sunt afumate, ci conțin „aromă de fum”. „Când vine vorba despre produsele din carne afumate, puţină lume știe că cele mai multe dintre ele sunt, de fapt, injectate cu aromă de fum sau îmbăiate în fum lichid. Nici vorba de afumarea naturală tradițională cu lemn”, susțin reporterii PRO TV. Aceștia au intervievat câțiva producători: „Cum sunt afumate astea? Nu sunt cu rumeguș. Sunt cu fum lichid. De ce nu le fac cu fum natural? Le facem aici în spate, asta ar însemna să luăm foc și nu avem voie. Le faceți aici în spate? Da și avem o celulă mare. Cât durează până sunt afumate? Depinde, ceafa mai greu 3-4 ore. Aveți și afumate natural? Alea numai la țară. Nu cred că există în niciun magazin.” Sinceritatea acestui comerciant ne demonstrează cât de ușor poate fi astăzi afumat un produs din carne fără pic de foc și fum. Alimentele sunt injectate cu arome lichide, care doar le dau un gust specific. Cât sunt de sănătoase „aromele” de fum și carne, nimeni nu poate să știe.
Recent, în rețeaua de magazine PRO HD, au fost puse în vânzare produse afumate din pui, grație unei colaborări între „La Grasu” și grupul de firme Avis. Preparate după o rețetă tradițională, cu condimente naturale și afumate cu fumul rezultat în urma arderii rumegușului, pulpele și pieptul de pui afumat a devenit unul dintre cele mai căutate produse în magazinele PRO HD și un produs de top al brandului „La Grasu”.













4 Comments