glasul-hd.ro Web analytics

Actualitate

Managerul spitalului, după demisie: „Am decis să plec pentru liniștea familiei”

Managerul Spitalului Județean de Urgență Deva, Adina Pera-Ștefănie, a declarat ieri, pentru „Glasul Hunedoarei”, că a ales să își dea demisia din funcție „pentru liniștea familiei”. Potrivit acesteia, decizia nu vine în urma declarației președintelui Consiliului Județean, Mircea Bobora, care afirma că este nemulțumit de activitatea managerului unității sanitare.

Luni, Adina Pera-Ștefănie, managerul Spitalului Județean, și-a înregistrat demisia la secretariatul Consiliului Județean, instituție în subordinea căreia se află unitatea sanitară. Aceasta mai stă însă pe funcție încă 45 de zile, perioadă în care se află în preaviz. În urmă cu două săptămâni, Mircea Bobora se declara, în cadrul unei conferințe de presă, nemulțumit de activitatea managerului Spitalului Județean de Urgență. Aceasta este manager al unității sanitare din luna iulie 2017. „E decizia mea, iar demisia nu se motivează. Este strict o decizie personală. Vă amintiți când m-ați întrebat la început (n.r. – după câștigarea concursului de manager) de ce am ales să vin la spital, și v-am zis că pentru fetița mea? Și acum, la fel, am decis ca pentru fetița mea și pentru liniștea familiei mele să plec. Nu m-a influențat cu nimic ce a spus domnul Bobora, și e mult prea tardiv pentru alte comentarii. Nu am luat decizia așa peste noapte, ci am analizat foarte bine toate lucrurile și am constatat că, repet, din motive personale și pentru binele familiei mele este mai bine să plec”, a declarat managerul demisionar al Spitalului Județean, Adina Pera-Ștefănie.

 

2 Comments

  1. Pentru linistea familiei era bine sa nu urmezi de la inceput sfaturile lui mamica .
    Caci mamica este versata pentru astfel de posturi si a crezut ca rezisti si tu companiilor la care vei fii supusa ,
    ori tu cu diploma de economist de Cluj , trebuia sa stii caci rezistenta ta feminina e mult mai slaba decat versata ta mamica cu diploma de economist obtinuta la apeluri de noapte pe la Petrosani si imprejurimi.
    In pllus mai aveai o asemenea experienta tot trista de pe la cabinetul Igas.

Back to top button