Lansare de carte: “Provocarea Rinului” – Avram Iancu, joi, 14 decembrie, ora 17.00, la Jos pălăria Deva
Pasionat de literatură tot așa cum este pasionat de sport, bibliotecarul Avram Iancu, temerarul înotător care doboară record după record în sport, se dovedește a fi cel puțin la fel de pasionat și în performanța literară.
După o muncă asiduă de câteva luni, cartea “Provocarea Rinului” va fi lansată oficial în România, la Cafeneaua dependentă de cultură Jos pălăria din Deva, B-dul Decebal, bl. M, parter, joi, 14 decembrie, începând cu ora 17.00.
Zilele trecute, după o cursă contracronometru în care au reușit să doboare barierele timpului, cei de la Tipografia Prod Com Tg. Jiu, la îndemnul ambițiosului nostru prieten Avram Iancu, la Casa de Editură Exclusiv, parte a Exclusiv Media Group (compania care editează și Ziarul Exclusiv) a ieșit de sub tipar un prim și consistent tiraj al volumului ”Provocarea Rinului”, avându-l ca autor pe talentatul om de sport, dar și de litere, Avram Iancu.
Lucrarea, editată în condiții grafice deosebite, adună în cele peste 200 de pagini ale sale, întreaga experiență pe care bravul nostru compatriot cu nume predestinat de erou, a trăit-o în cea mai grea misiune finalizată cu cea mai frumoasă performanță a anului 2023: traversarea înot a cursului Rinului, de la izvoare și până la vărsare, cale de mai bine de 1032 de kilometri. Nu a făcut-o doar de dragul performanței, ci asemeni fiecărui demers sportiv la care s-a încumetat, a făcut-o pentru România. De data aceasta cu dorința de a atrage atenția Europei că România merită și trebuie să fie membră a Spațiului Schengen, că asemenea marilor fluvii europene, oamenii din toată Europa merită să circule liberi dintr-o țară în alta.
Performanța este, așa cum consemnează și scriitorul Valeriu Butulescu, în prefața volumului ”Provocarea Rinului”, una de-a dreptul uimitoare. _”Avram Iancu, eroul din Petroșani, a înotat pe toată lungimea sa, Rinul. Acesta e mai scurt decât Dunărea, dar mult mai dificil de parcurs. Greutăţile se leagă de traficul fluvial infernal, dar şi de exigenţele germane şi olandeze, vizavi de legile şi normele care reglementează circulaţia pe fluviu. După mai multe peripeţii (amendat de poliţia fluvială, ba i se mai fură şi motorul de la şalupa însoţitoare!), înotătorul ajunge în apele Mării Nordului, susţinut de mii de admiratori, din România, dar şi din Germania şi Olanda.
“La fel de uluitor a fost și drumul pe care această nouă carte a lui Avram Iancu l-a parcurs de la stadiul de proiect la cel de excepțională finalitate. În urmă cu mai puțin de o lună, Avram Iancu venea cu propunerea de a-i fi parteneri în editarea acestei cărți și, cu optimismul său fenomenal și molipsitor, ne provoca să ducem proiectul la bun sfârșit la început de decembrie. Sincer, nu am crezut că vom reuși, dar iată că provocarea unui campion și asocierea cu un om pentru care ambiția, curajul și optimismul sunt un mod de viață, s-a finalizat cu un succes editorial fără precedent. Sigur că pentru asta ne-au fost sprijin determinant oameni deosebiți și companii generoase. De la Dumitru Cinciulescu sau Emil Părău și până la firme precum Avis 3000, Cafeneaua dependentă de cultură ”Jos pălăria” din Deva, Complexul Montana Straja, Comexim R Lupeni, Casa Alex din Motru, Adarco Invest Petroșani, Dupu Impex sau Fundația Leaders, cu sprijinul tehnic oferit de Simina Pascal și Sergiu Vințan, ”Provocarea Rinului” a devenit cel mai rapid proiect editorial realizat sub egida Casei de Editură Exclusiv. Sigur că toată această cursă contra-cronometru nu constituit o simplă ambiție a autorului sau a noastră. Împreună cu Avram Iancu ne-am dorit cu toții ca acest excelent jurnal de aventură și performanță consemnat de ”Crăișorul Apelor” în cartea sa ”Provocarea Rinului” să ajungă, de sărbători, în mâinile românilor care l-au însoțit în drumul său către această nouă performanță.” – Ziarul Exclusiv