Karatistul Mircea Cristian Popa, medaliat cu aur şi argint la Campionatul European
Sportivul hunedorean Mircea Cristian Popa a participat la sfârşitul săptămânii trecute la Campionatul European de karate Fudokan, desfăşurat la Portoroz, în Slovenia, de unde s-a întors cu două medalii, una de aur şi una de argint. Competiţia a reunit la start peste 1.200 de sportivi reprezentând 28 de ţări şi a cuprins întreceri la categoriile de vârstă cadeţi, juniori, tineri, vârstnici şi veterani, în acelaşi timp având loc şi Cupa europeană pentru copii.
Mircea Cristian Popa, deţinător al centurii 5 DAN şi Maestru Emerit al Sportului, a făcut parte din echipa României care a terminat pe locul întâi în proba de kumite, adjudecându-şi titlul de campioană europeană. În probele individuale sportivul devean a devenit vicecampion continental la categoria seniori 35 – 49 de ani în proba Fuguko, care a constat dint-un tur de kata şi un tur de kumite.
Campionatul de Karate Fudokan este organizat de WFF (Federaţia Mondială Fudokan) şi a constat în trei turnee separate: Fudokan tradiţional, general Fudokan şi Professional Karate Bouts-Pro, acesta din urmă având loc în premieră.






