Junioarele locul 4, senioarele nu au prins finala la Europenele de gimnastică
Echipa feminină de gimnastică a României a ratat prezenţa în finala de la Mondialele din 2015, a ratat calificarea la Jocurile Olimpice de la Rio din 2016, iar acum a ratat şi prezenţa în finala Europenelor de la Glasgow 2018. Această a 32-a ediţie a Campionatelor Europene de Gimnastică Artistică Feminină a consfinţit practic ieşirea – sperăm doar temporară, nu definitivă, dar semnele nu sunt deloc încurajatoare – a României din elita acestui sport în care multă vreme a deţinut supremaţia mondială.
Echipa de senioare a încheiat competiţia pe locul 12, nereuşind să se califice în finala de 8. Nu poate constitui o scuză pentru asta accidentarea Anei Maria Ocolişan la antrenamentul oficial dinaintea intrării în concurs (exact la fel cum s-a întâmplat şi la Mondiale). Celelalte componente ale lotului au avut evoluţii modeste, cu doar patru note peste 13.000 în calificări. România a obţinut doar două prezenţe în finalele pe aparate (care au avut loc ieri), ambele prin Denisa Golgotă. Sportiva legitimată la CNS Cetate Deva a obţinut a cincea notă din concurs la sărituri şi la sol, aparate la care s-a calificat în finale. Să amintim că Denisa Golgotă, în vârstă de 16 ani, se află la prima sa competiţie majoră ca senioară.
Mult mai bine au evoluat junioarele
Iată mai jos şi punctajul obţinut de senioare la cele patru aparate (totalul a fost de 147.663 puncte).
Sărituri: Laura Iacob 13.666, Nica Ivănuş 13.533, Denisa Golgotă 13.999. Total: 41.532
Paralele: Laura Iacob 10.700, Carmen Ghiciuc 10.533 şi Denisa Golgotă 11.633. Total: 32.866
Bârnă: Laura Iacob 12.233, Carmen Ghiciuc 11.500, Denisa Golgotă 12.833. Total: 36.566
Sol: Laura Iacob 11.033, Carmen Ghiciuc 12.500, Denisa Golgotă 13.166. Total: 36.399
Prin comparaţie, junioarele s-au comportat mult mai bine la Glasgow, terminând pe locul 4 în întrecerea echipelor. Silviana Sfiringu, Ana-Maria Puiu, Antonia Duţă, Ioana Stănciulescu şi Daniela Trică au acumulat un total de 154.862 puncte, fiind depăşite în clasamentul acestei ediţii a Europenelor de Italia cu 161.063, Rusia cu 160.363 şi Marea Britanie cu 158.931 puncte. Iată şi notele obţinute de junioarele noastre pe aparate:
Sol: Trică 12.400, Sfiringu 13.200, Stănciulescu 13.233, Duţă 13.266.
Sărituri: Trică 13.533, Duţă 13.300, Stănciulescu 13.466, Sfiringu 14.066 şi 13.300.
Paralele: Puiu 12.500, Sfiringu 11.033, Duţă 10.833, Stănciulescu 12.700.
Bârnă: Duţă 11.733, Sfiringu 12.966, Stănciulescu 12.333, Trică 12.556.
Menţionăm că în concursul junioarelor au evoluat patru sportive la fiecare aparat şi au contat doar cele mai bune trei note.
La individual compus Ioana Stănciulescu a terminat pe locul 7, cu 51.372 puncte, iar Silviana Sifirngu locul 8, cu 51.265 puncte.
Ieri s-au desfăşurat finalele pe aparate, cu Denisa Golgotă la sărituri şi sol în concursul senioarelor, Antonia Duţă (a doua notă din calificări la acest aparat) şi Ioana Stănciulescu (a treia notă) la sol, Silviana Sfiringu la sărituri (cu a şaptea notă) şi bârnă (a opta notă) în întrecerea junioarelor.







2 Comments