glasul-hd.ro Web analytics

Timp liber

Blues de calitate, vreme bună și aproximativ 300 persoane în prima seară de „Panorama Blues Festival”(GALERIE FOTO)

Aproximativ 300 persoane au participat în prima seară a celei de-a VI-a ediții a „Panorama Blues Festival”.

Pe scena amplasată pe platoul pensiunii Panorama au urcat, începând cu ora 21.00, tinerii Andrei Cerbu & The Crossroad, Călin Cyfer care este unul dintre cei mai apreciaţi chitarişti ai scenei Blues Rock din România, un maestru al interpretării libere şi al improvizaţiei, veteranul blues-ului românesc, Vali „Sir Blues” Răcilă și trupa Iris.

Seara de sâmbătă va debuta de la ora 20.00 cu lansarea albumului „Drifting Blues”, al celor de la Trenul de noapte, împreună cu „omul-muzicuță” Marcian Petrescu. Othello Trio va completa tabloul serii, iar cireașa de pe tort va fi pusă de Mike Godoroja & The Blue Spirit, care promit să țină publicul sub cerul înstelat al Munților Poiana Ruscă până târziu în noapte, la fel ca în anii trecuți. De data aceasta, ei vor avea alături câțiva invitați de excepție, precum actorul Eugen Cristea, Marius Mihalache, care va evolua la țambal, și Adrian Naidin, la violoncel și voce. Ziua va fi ilustrată de artistul plastic Adrian Naidin, care va realiza schițe spontane cu evenimentul ce va avea loc pe scenă.

Duminică, începând cu orele 17.00, evenimentele se vor muta de pe platoul din Ghelari în Govăjdie. „Ziua a treia de Panorama Blues Festival își propune readucerea atenției asupra valorii monumentului prin debutul unei serii de evenimente culturale care să aibă loc aici în perioada următoare. La furnalul de la Govăjdie va avea loc un <Concert’n trei>, cu Ada Milea, Anca Hanu și Bobo Burlăcianu. De asemenea, un arhitect și un inginer vor prezenta, pe lângă istoricul locului, posibile variante de valorificare a furnalului”, a declarat organizatorul festivalului, Sergiu Țenț.