Isabela Haşa prezintă micuţilor cartea „Ham-Ham, Miau-Miau și semnele de circulație”
Prichindeii din judeţ sunt invitaţi săptămâna aceasta la o întâlnire cu actrița Isabela Hașa pentru a lua parte la un eveniment editorial inedit. În ipostază de poetă, aceasta își va lansa placheta de poezie intitulată „Ham-Ham, Miau-Miau și semnele de circulație”.
Evenimentul este organizat de Biblioteca Județeană „Ovid Densusianu” Hunedoara-Deva în parteneriat cu Agenția de Dezvoltare Economico-Socială a județului Hunedoara şi va avea loc în data de 17 martie 2017, de la ora 11:00, în Sala de conferințe a Parcului de Afaceri Simeria. Este o cărticică scrisă special pentru copii, un dialog între doi mici protagoniști – Mara și Dănuț – care poartă un dialog vioi pe tema semnelor de circulație, în compania prietenilor lor, un motan și un cățel. Cartea este dedicată copiilor, este scrisă cu afecțiune și dragoste pentru cei mai tineri cititori, într-un stil agreabil. Prin joc, prin întrebări aparent inocente, copiii învață semnele de circulație, semne cu care e bine să se familiarizeze de la cea mai fragedă vârstă. Desenele de pe ultimele pagini ale cărții urmează să fie colorate de către copii, ceea ce face această plachetă cu atât mai atractivă. Lansarea va fi urmată de un moment artistic, „Bunica și extraterestrul”, o comedie muzicală pentru copii, oferită de actrițele Isabela și Mara Hașa din Deva.
Expoziţie cu dichis la „Jos pălăria”
Reprezentantele sexului frumos sunt invitate la finalul acestei săptămâni la un eveniment plin de eleganţă şi rafinament. Este vorba despre prezentarea unei colecții de pălării, voalete şi flori de mătase, a directorului BRD Deva, Gabrielei Arion. Evenimentul, dedicat în special doamnelor, are loc sâmbătă, de la ora 16:00, la Cafeneaua dependentă de cultură „Jos pălăria” Deva. Creatoarea accesoriilor vestimentare, de o eleganță deosebită, îmbină într-un mod plăcut arta cu moda, creațiile ei ieșind în evidență printr-o extravaganță de bun gust. Gabriela Arion expune pentru a doua oară la cafeneaua culturală, prima expoziţie de acest gen fiind un real succes. De remarcat este faptul că deşi vine din lumea banilor, Gabriela Arion, își găsește timp și pentru pasiunea sa, pălăriile și voaletele, îmbinând într-un mod fericit pasiunea cu talentul și un bun gust evident.







One Comment