glasul-hd.ro Web analytics

ComunitateSpecial

„Biblioteca vie” a absolvenților Liceului Pedagogic din Deva. Colegiul Național „Regina Maria” a marcat, în mod inedit, 146 de ani de la deschiderea primei clase de învățători (GALERIE FOTO)

Colegiul Național Pedagogic „Regina Maria” a sărbătorit, vineri, 146 de ani de la deschiderea primei clase de învățători la Deva. Evenimentul a fost unul emoționant și inedit, prin faptul că mai mulți absolvenți ai liceului, unii chiar și de acum 60 de ani, au fost prezenți în sala festivă, pe post de carte vie, și au putut fi „citiți” de cei care sunt încă elevii școlii.

„Biblioteca vie” a absolenților liceului Pedagogic din Deva a fost o experiență deosebită pentru elevii actuali ai colegiului. Aceștia au putut afla de la „cărți” (absolvenții din generațiile anterioare) ce a însemnat pentru ei faptul că au terminat acest liceu, cum i-a format, dar și cum le-a deschis drumul în viață. „Dorim să aniversăm într-un mod deosebit ziua școlii noastre și să marcăm faptul că, în urmă cu 146 de ani, în ziua de 10 martie, a fost deschisă prima clasă pentru pregătirea învățătorilor, în limba română. Vrem să marcăm această zi într-un mod mai puțin obișnuit, printr-o metodă non-formală, numită „biblioteca vie”. Am invitat absolvenți din generații anterioare, începând cu o generație de acum 65 de ani, care să povestească elevilor noștri actuali experiențele lor de viață, să le motiveze și să le arate felul în care această școală i-a ajutat în formarea lor profesională și cum le-a deschis drumul în viață”, a declarat Luminița Hurgoiu, directorul Colegiului Național Pedagogic „Regina Maria” Deva.

Elevii actuali ai Colegiului Național Pedagogic „Regina Maria” au pregătit  și o surpriză pentru absolvenții din generațiile anterioare: „Imnul învățătorilor”. „Sunt absolvenți cu care ne mândrim foarte tare. Am ales dintre absolvenții noștri pe cei care au devenit personalități acolo unde au ajuns să trăiască. Putem remarca printre ei pe domnul profesor Iosif Danscăru, unul dintre profesorii remarcabili ai Liceului Teoretic „Decebal”, un absolvent din urmă cu 64 de ani. De asemenea, doamna profesoară Maria Toma Damșa, profesoară de Limba Română a acestui liceu; un domn profesor, inspector școlar la Arad, domnul Ilie Totoi; doamna Letiția Trif Munteanu, care este conferențiar universitar la Universitatea „1 Decembrie” Alba Iulia; Valentin Munteanu, un domn ofițer; doamna profesor economist Mariana Miertoiu, care după ce a absolvit Liceul Pedagogic a urmat cursuri într-un alt domeniu și acum ocupă postul de contabil șef al Inspectoratului Școlar Județean”, a mai spus Luminița Hurgoiu.

Back to top button