glasul-hd.ro Web analytics

Eveniment

Instanțele hunedorene așteaptă vizitatori

Sălile de judecată vor fi deschise, mâine, tuturor celor interesați să vadă și pe viu o astfel de încăpere, nu doar în filme. Și asta deoarece instanțele de judecată își deschid porțile pentru vizitatori.

Data de 25 octombrie semnifică  „Ziua europeană a justiţiei civile”. Cu această ocazie, Tribunalul Hunedoara organizează vineri, 24 octombrie, manifestarea anuală intitulată „Ziua Porţilor Deschise”. Acțiunea are drept scop  asigurarea transparenţei actului de justiţie şi familiarizarea justiţiabililor cu aspectele specifice activităţii de judecată. ”Agenda manifestării cuprinde, în principal, vizitarea compartimentelor din structura instanţei, accesarea portalului Tribunalului Hunedoara de la un computer pus la dispoziţia publicului, informarea celor interesaţi cu privire la circuitul dosarelor, la modalitatea de accesare a soluţiilor dosarelor aflate pe rolul Tribunalului Hunedoara,  sau a altor informaţii utile disponibile pe site-ul Tribunalului Hunedoara şi la info-chioşcuri”, precizează purtătorul de cuvânt al Tribunalului Hunedoara, Ildiko Glăman. Toți cei care doresc să afle mai multe informaţii despre circuitul unui dosar, etapele procesuale ce se parcurg până la soluţionarea unei cauze, condiţiile în care lucrează judecătorii şi personalul auxiliar, cariera de magistrat, sunt așteptați, mâine, la Tribunalul Hunedoara.

Back to top button