Fares – campion în business al Transilvaniei şi Banatului
Compania „Fares Bio Vital” s-a numărat printre premianţii programului „Campioni în Business” derulat de Ziarul Financiar. Programul, aflat la cea de-a şaptea ediţie, recompensează simbolic cele mai dinamice companii din cele trei mari regiuni ale României.
În cadrul galei organizate pentru regiunea Transilvania – Banat au fost premiate nouă companii, împărţite în trei categorii, în funcţie de cifra de afaceri din 2013, peste 70 de milioane de lei, sub limita amintită şi companii care merită „premii speciale”. În cea de-a doua categorie s-a regăsit şi „Fares Bio Vital Hunedoara”, care a avut în 2013 o cifră de afaceri de 56 de milioane de lei, cu 16 la sută mai mare decât în 2012 şi o creştere a profitului de 18 procente anul trecut faţă de anul precedent. Angela Negru, reprezentantul Laboratoarelor „Fares Bio Vital” a declarat pentru Ziarul Financiar: „Pe lângă ceaiuri am pus accent şi pe alte produse, precum capsule sau comprimante, care au contribuit la creşterea afacerilor noastre în 2013. Am început activitatea în anul 1990, fiind prima întreprindere ruptă din trustul Plafar. În prezent avem propria reţea de distribuţie, un departament de ambalare şi unul de produse lichide. Export facem puţin, aproximativ 5% din cifra de afaceri, pentru că încă mai avem de acoperit piaţa naţională. În 2013 am avut o creştere, care la noi se înregistrează an de an. Ne-am diversificat portofoliul de produse şi am început să dezvoltăm diverse produse din plante.“






