Inculpatul în cazul dublei crime din Balomir a fost eliberat. Procesul continuă
O decizie a Curţii de Apel Alba Iulia a provocat ieri rumoare în comunitatea hunedoreană: un tânăr acuzat de uciderea a două femei fără apărare, condamnat în instanţa de fond (Tribunalul Hunedoara) la 25 de ani de închisoare, a fost eliberat din arest preventiv şi se află sub control judiciar. Procesul său continuă însă, aflându-se în faza de apel. Cercetarea judecătorească a fost reluată.
În aprilie 2017, Tribunalul Hunedoara l-a condamnat pe Ovidiu Drîngă la 25 de ani de închisoare stabilind că acesta se face vinovat de crima dublă petrecută în ianuarie 2016, în satul Balomir din comuna Sântămărie Orlea. Pe 20 ianuarie 2016 două bătrâne, ambele bolnave şi aproape imobilizate, au fost găsite moarte în locuinţa lor. După o săptămână suspectul a fost prins şi arestat preventiv. El a fost acuzat că le-a omorât cu cruzime pe cele două victime, apoi a luat din casă 10.000 de lei şi a dispărut. Tot în arest s-a aflat şi la momentul sentinţei instanţei de fond. Ovidiu Drîngă s-a folosit de dreptul său de a ataca sentinţa la Curtea de Apel Alba Iulia. Instanţa amintită a decis că procesul va continua, dar inculpatul va fi judecat plasat sub control judiciar.
Nu are voie să iasă din comună
“Dosarul penal nr. 2129/97/2016 nu este încă soluţionat definitiv, se află pe rolul Curţii de Apel Alba Iulia pentru judecarea apelurilor declarate de către inculpatul D.O.D., Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Tribunalul Hunedoara şi de către partea civilă B.R., împotriva sentinţei penale pronunţate în cauză de Tribunalul Hunedoara. La ultimul termen din 08.02.2019, completul de judecată învestit cu soluţionarea dosarului a dispus continuarea judecării cauzei, apreciind că pentru pronunţarea soluţiei se impune aprofundarea cercetării judecătoreşti şi a stabilit un nou termen de judecată pentru data de 06.03.2019.
La acelaşi termen de judecată, în urma verificării din oficiu a legalităţii şi temeiniciei măsurii arestului preventiv a inculpatului D.O.D., (aflat în stare de arest preventiv din 27.01.2016) Curtea de Apel Alba Iulia a concluzionat, după evaluarea împrejurărilor concrete ale cauzei şi a conduitei procesuale a inculpatului, că nu se mai impune menţinerea măsurii preventive a arestării, însă este necesară luarea măsurii controlului judiciar pentru buna desfăşurare a procesului penal, împiedicarea sustragerii acestuia de la judecată şi prevenirea săvârşirii de noi infracţiuni.
Prin urmare, prin încheierea penală definitivă din 08.02.2019, Curtea de Apel Alba Iulia a dispus faţă de inculpatul D.O.D. înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura controlului judiciar, inculpatul urmând să respecte mai multe obligaţii, în principal să nu depăşească limita teritorială a comunei de domiciliu, decât cu încuviinţarea prealabilă a instanţei, cu excepţia deplasărilor la termenele de judecată fixate la Curtea de Apel Alba Iulia. Instanţa a atras atenţia inculpatului că, în caz de încălcare cu rea-credinţă a obligaţiilor care îi revin, măsura controlului judiciar se poate înlocui cu măsura arestului la domiciliu sau măsura arestării preventive” se arată într-un comunicat al Curţii de Apel Alba Iulia.
Curtea de Apel: “Cauza nu a fost pe deplin lămurită”
În acelaşi material mai sunt prezentate pe scurt şi câteva considerente pentru care instanţa a decis ca măsura arestului preventiv să fie înlocuită cu cea a controlului judiciar: „ (…) Curtea de Apel Alba Iulia consideră, în baza propriei sale analize, că la acest moment temeiurile care au determinat luarea măsurii arestării preventive, fără să dispară, au suferit o atenuare în urma evaluării împrejurărilor concrete ale cauzei.
Caracterul rezonabil al duratei măsurii arestării preventive a fost justificat de Curte până la acest moment datorită caracterului complex al cauzei. În toată această lungă perioadă de timp ( 3 ani ) atât organele de urmărire penală, cât şi instanţele de judecată au avut o atitudine activă administrând constant probe în încercarea de a soluţiona în mod temeinic cauza. La momentul actual, constatăm că, în ciuda eforturilor organelor judiciare, cauza nu a fost pe deplin lămurită, motiv pentru care Curtea de Apel a repus cauza pe rol în vederea reluării cercetării judecătoreşti.
Raportat la durata arestului preventiv în cauză comparativ cu caracterul complex al cauzei, concluzionăm că se impune în continuare plasarea inculpatului sub imperiul unei măsuri preventive pentru a se asigura buna desfăşurare a procesului penal, însă această măsură preventivă poate fi una mai uşoară.
La acest moment, instanţa de apel, dorind să protejeze ordinea publică, consideră că luarea măsurii preventive a controlului judiciar este suficientă. (…) Riscul ca inculpatul să împiedice buna desfăşurare a procesului penal sau să se sustragă de la urmărirea penală sau judecată, dedus din circumstanţele concrete ale cauzei, îl apreciem drept redus, în raport cu obligaţiile impuse”.






