glasul-hd.ro Web analytics

Comunitate

Incidența cazurilor de infarct miocardic acut, în creștere

Situație îngrijorătoare în județul Hunedoara. Incidența cazurilor de infarct miocardic acut este într-o continuă creștere. Cu scopul de a informa hunedorenii că un stil de viaţă sănătos menţine o inimă sănătoasă, medicii specialiști organizează campania „Ziua Națională a Inimii”.

Anual, la data de 4 mai, se celebrează Ziua Națională a Inimii, fiind introdusă în România la data de 4 august 1996, în urma Sesiunii Speciale privind Riscul Cardiovascular a Academiei de Științe Medicale. Această sărbătoare reprezintă un prilej important de a atrage atenția asupra creșterii alarmante a numărului de afecțiuni cardiovasculare. Acestea rămân principala cauză de deces în România, atât la femei cât şi la bărbaţi, cu un nivel procentual al mortalității mult mai ridicat decât media europeană. În județul Hunedoara, pe parcursul anului trecut 32.621 de hunedoreni sufereau de boli cardiovasculare. În plus, cazurile de infarct miocardic acut au crescut anul trecut (158), față de anul precedent (143). Cu ocazia celebrării Campaniei „Ziua Naţională a Inimii”, Direcţia de Sănătate Publică a judeţului Hunedoara va desfăşura activități informative despre cum ne putem proteja inima și va distribui materiale cu caracter informativ–educativ. Acțiunile vor avea loc în data de 3 mai, de la ora 13:00, în Amfiteatrul Spitalului Municipal „Dr. Al. Simionescu” Hunedoara; în 4 mai, între orele 10:00 și 11:00, în cortul amplasat la DSP și în 8 mai, de la 10:00, la C.A.R. Pensionari Hunedoara. „Scopul celebrării campaniei este de a atrage atenția indivizilor, comunităţilor şi decidenţilor politici asupra creșterii alarmante a numărului de afecțiuni cardiovasculare. În Europa, dintre  factorii de risc privind stilul de viaţă, se consideră că alimentaţia are cea mai mare contribuţie la decesul prin boli cardiovasculare (BCV), în timp ce hipertensiunea arterială (HTA) este cel mai important dintre factorii de risc biologici (urmat de colesterol, obezitate şi diabet). Bolile cardiovasculare pot fi prevenite, ţinând cont de factorii de risc ai acesteia: fumatul, valorile ridicate ale tensiunii arteriale şi ale colesterolului, obezitatea, diabetul, consumul excesiv de alcool şi stresul”, au precizat medicii specialiști din județ.

 

 

 

 

Loading...