glasul-hd.ro Web analytics

Sport

Începe returul în Campionatul Judeţean de fotbal

Pauza de iarnă s-a sfârşit şi în fotbalul judeţean. Întrecerea din campionatul ligii a patra se reia mâine cu meciurile din prima etapă a returului ediţiei 2018 – 2019. Cum la jumătatea întrecerii situaţia la vârful clasamentului este una cât se poate de echilibrată, ne aşteaptă cu siguranţă o primăvară fotbalistică foarte interesantă, cu punct culminant pentru câştigătoare barajul interjudeţean de promovare în liga a treia.
Cinci partide din această etapă cu numărul 12 se joacă astăzi, iar cea de a şasea se va disputa duminică, toate începând cu ora 11.30.

Derbyul rundei este fără îndoială întâlnirea dintre Retezatul Haţeg şi Gloria Proinstal Geoagiu. Echipa oaspete ocupă primul loc în clasamentul Ligii 4 cu 26 de puncte, gazdele sunt pe locul 3, la un singur punct distanţă. În tur la Geoagiu am avut parte de un meci dramatic: Retezatul a condus cu 2 – 0 la pauză, goluri marcate de Dăncescu şi Sterp, dar Gloria a revenit în repriza secundă şi a egalat prin reuşitele lui Ştef şi L. Popa.
Aurul Brad (locul 2, cu 26 de puncte) întâlneşte pe teren propriu Victoria Călan (locul 11, 4 puncte) într-un joc în care pleacă evident cu prima şansă. Totuşi, în manşa tur de la Călan a fost doar 3 – 2, I. Filipaş, Miclean şi Cristea punctând atunci pentru învingători, Mânja şi Muntean pentru învinşi.
O altă echipă cu pretenţii la şefia ligii, Mihai Viteazu Vulcan (locul 4, 22 de puncte), joacă acasă cu Minerul Uricani (locul 8, 13 puncte). În tur a fost un surprinzător 1 – 1, cu Belei marcând pentru Vulcan şi A. Vajda aducând egalarea.
Inter Petrila (locul 6, 21 de puncte) evoluează în deplasare la Jiul Petroşani (locul 10, 5 puncte). Jiul a condus surprinzător în partida tur prin reuşita lui Mânduţ, însă golurile lui Damianovici – două, Matei şi Filip au stabilit scorul final la 4 – 1 pentru Inter.
Tot sâmbătă se dispută întâlnirea dintre Universitatea Petroşani (locul 12, 3 puncte) şi Cetate Deva II (locul 9, 6 puncte). Petroşănenii au câştigat în tur la Deva cu 1 – 0, gol marcat de Moldovan.
În fine, dar nu în ultimul rând, duminică se joacă Şoimul Băiţa (locul 5, 22 de puncte) – Dacia Orăştie (locul 7, 16 puncte). În prima manşă am consemnat o răsturnare spectaculoasă de situaţie: Dacia a condus cu 2 – 0, goluri J. Vajda şi Blaga, dar Şoimul s-a impus prin “dubla” lui Pisoiu şi reuşita decisivă a lui Apachiţei din prelungirile partidei.

Program etapa 12

sâmbătă, 16 martie
CSM Jiul Petroşani – CS Inter Petrila
CSM Mihai Viteazu Vulcan – ACS Minerul Uricani
CSA Aurul Brad – AS Victoria Călan
CSO Retezatul Haţeg – AS Gloria Proinstal
AS Universitatea Petroşani – CNS Cetate II Deva
duminică, 17 martie
ACS Şoimul Băiţa – CSM Dacia Orăştie

Clasamentul turului Liga 4 Hunedoara

1. Gloria Geoagiu 26 p (40 – 9)
2. Aurul Brad 26 p (28 – 12)
3. Retezatul Haţeg 25 p (40 – 19)
4. Mihai Viteazu 22 p (35 – 5)
5. Şoimul Băiţa 22 p (25 – 13)
6. Inter Petrila 21 p (34 – 11)
7. Dacia Orăştie 16 p (19 – 20)
8. Minerul Uricani 13 p (20 – 22)
9. Cetate Deva 6 p (14 – 53)
10. Jiul Petroşani 5 p (15 – 33)
11. Victoria Călan 4 p (10 – 55)
12. Universitatea Petroşani 3 p (8 – 36)