Hunedoreanul Daniel I. Iancu și-a facut publice “Rapoartele de tură” în cartea “Plecat de acasă”

Ieri, la Târgul de carte Gaudeamus din București, muzeograful Dr. Daniel I. Iancu, de la Secția de Istorie și Artă din cadrul Muzeului Civilizației Dacice și Romane Deva, și-a lansat volumul „Plecat de acasă – Rapoarte de tură”.

“Când m-am născut, ursitoarele s-au luat cu mâinile de cap. În loc să-mi ureze ceva decent, s-au apucat de bocit. Toate trei au rămas aproape chele și enervate la culme de ceea ce aveau în fața lor: pe mine. Nu vă spun că s-au luat și la ceartă: una îmi prezicea că o să fiu frumos, deștept și modest; alta că, dimpotrivă, pe la 45 de ani o să fac burtă, dar, în schimb o să fiu un guraliv posesor de Înger și nevastă tânără; a treia a fost și mai seacă, specificând în fața neamurilor prezente la botez că o să fiu plecat de-acasă.

Să vă spun sincer, ca și toate ursitoarele și ale mele au avut dreptate. Frumos îs. Deștept nici nu se pune în discuție. Modestia mă caracterizează. Îngerul meu a ajuns în clasa a patra. Violeta predă pian și la elevi de clasa a patra. Iar eu am început să fiu plecat de acasă de mic.” așa își începe cartea Daniel I. Iancu.

Cele 13 “rapoarte de tură” sunt cuprinse în 120 de pagini, care sunt extrem de ușor de „digerat”, Daniel I. Iancu povestește, într-o manieră autentic ardelenească pățaniile prin care a trecut de-a lungul vremii pe „coclauri”. Umorul poate fi întâlnit la tot pasul, în acest volum, pe care odată ce ai început să-l răsfoiești nu îți mai vine să îl lași din mână, parcă ai mai citi câteva rânduri pentru a afla ce i s-a mai întâmplat la pagina următoare.

“Daniel I. lancu s-a născut intr-o zi de Vineri 13 iulie 1973. Sora lui a venit pe lume în 1977, evenimentul fiind precedat de cutremurul din 4 martie. Destinat carierei de geniu, Daniel I. Iancu şi-a început studiile la grădiniţa din Tăuți, comuna Meteş, judeţul Alba, continuându-le la grădiniţa din Binținți, oraşul Geoagiu, judeţul Hunedoara. De-a lungul vieții a locuit pe străzi precum Horea (Orăştie), Tudor Vladimirescu (Brad), Nicolae Bălcescu (Deva), Pricazului (Orăştie), sau Dragoş Vodă (Deva). Momentan e cercetător ştinţific la Muzeul Civilizației Dacice şi Romane din Deva. Fericită este instituţia care îl plăteşte. Bine… fericită e şi familia care îl deţine. Bineînţeles, şi prietenii cu care pleacă de acasă… dar asta e altă poveste…”

“Când l-am cunoscut eu, Daniel Iancu (încă) lucra în presă. Apoi s-a tras către istorie, la muzeu. Întrebările, mai cu seamă răspunsurile, au devenit mai serioase. Nu mai eram la o conferinţă locală să întreb „Ce-or mai vrea şi ăştia?”, ci participa la simpozioane serioase, din alea la care specialiştii se uită la tine de deasupra unor costume cu cravată. A mai scris câteva volume, le-am citit; l-am
chemat în emisiuni, a venit şi a devenit (re)sursă: omul ştie o mulţime de lucruri despre satul românesc bătut la nivel de uliţă până-n poteca pădurii. Aproape că nu e reportaj pentru care să nu îl sun înainte şi să-l bâzâi ba cu „Ăl Frumoase” din Vârtoapele lui Nunu, ba cu Cheile Măzii, ba cu Fundătura Ponorului. Pe om te poţi baza, are întotdeauna informaţiile la purtător: multe, faine şi
documentate. Doar poze să nu-i cereţi! Nu că nu ar avea, dimpotrivă. Are atât de multe şi le-a pus atât de bine, că habar nu are pe unde să le caute. Mai e şi artist fotograf, dar, atenţie, nu merge la nunţi! Şi când eram eu mai convinsă că am în faţă un cercetător serios, încruntat şi pus la patru ace, îmi trimite cartea asta. Hooopaaa! Şi mă apuc eu şi îl descopăr iar pe Daniel, hoinarul care bate lumea satului să caute oameni autentici, case tradiţionale şi locuri de dormit în fân. Uit de scriitura de cercetător ştiinţific la MCDR Deva şi plec imaginar cu el în tot felul de ture, inclusiv în cea în care e atacat de albinuţe. Cine a încasat câteva ace pe pielea lui, râde, dar nu prea. Luaţi cartea şi plecaţi cu Daniel pe cărările satului hunedorean. O să vă poarte pe toate cărările, parol!” povesteșe deveanca Laura Oană, la sfârșitul cărții.