glasul-hd.ro Web analytics


Cultură

„Cu bicicleta prin Andorra”. O nouă aventură de-a lui Alin Bonța, împărtășită la „Jos Pălăria”

Cel de-al patrulea volum din seria călătoriilor „cu bicicleta prin…”, intitulat „Cu bicicleta prin Andorra” semnat de Alin Bonța, va fi lansat în această seară la cafeneaua dependentă de cultură „Jos pălăria” din Deva, de la ora 18:00.

Alin Bonța este un pasionat al sportului, participant la edițiile de maraton de la Paris, Berlin, Viena, Ljubljana etc.

„De ce o carte despre ANDORRA? Iac-aşa, un ţinut cât o batistă, numai bun de trecut cu vederea. Un petec de grădină rămas într-o binecuvântată izolare, nu, mai degrabă meritată separare, la graniţa dintre două ţări care au atât de multe de oferit turistului încât ai putea umple – şi chiar au fost umplute – biblioteci întregi. Adică eşti într-o poiană plină de flori minunate, râuri zburdalnice şi munţi care te cheamă să te pierzi în ei, iar tu admiri un fluture pe o petală.
Un entomolog ar putea să-ţi vorbească despre acel fluture ore întregi. Iar dacă mai are şi darul povestirii, într-un final te cucereşte şi te face să ignori şi tu esteticul evident şi la îndemână în jurul tău ca să admiri ceea ce ţi-a arătat el. Tot la fel, un împătimit al bicicletei îţi poate povesti despre ANDORRA preţ de o carte, adică niscaiva ore bune de lectură şi sfârşeşti prin a-ţi propune să mergi neapărat acolo.” Ăsta s-a întâmplat să fie Alin Bonţa.
Continuând neapărat seria începută în urmă cu câţiva ani în mijlocul aceloraşi Pirinei neasemuiţi, “Cu bicicleta prin Andorra” este o carte-experiment, sau cum însuşi autorul ei o prezintă, o CARTE-FACEBOOK. Curioşi să ştiţi cum e asta? Joi, la Deva, în minunatul ambient de la “Jos Pălăria”.

Back to top button
Close
Close