glasul-hd.ro Web analytics

Infracționalitate

Hunedoreancă prinsă la vamă, în timp ce încerca să-şi scoată fiica din ţară cu o procură falsă

O femeie în vârstă de 35 de ani, din Hunedoara, s-a ales cu dosar penal, după ce a fost prinsă de poliţiştii de frontieră timişeni în timp ce încerca să o scoată ilegal din România pe fata ei de 11 ani, folosindu-se de o procură notarială falsă.

Incidentul a fost semnalat duminică, în jurul orei 02:00, la Punctul de Trecere a Frontierei Cenad. Hunedoreanca a prezentat oamenilor legii actele pentru a ieşi din ţară împreună cu fiica sa în vârstă de 11 ani. Aceasta a prezentat pe lângă documentele de călătorie şi o procură notarială prin care tatăl minorei şi-ar fi dat consimţământul ca fiica să părăsească ţara împreună cu mama ei. Documentul le-a atras atenţia poliţiştilor care au constatat că actul notarial prezentat la control nu conţine elementele de identificare specifice actului original. Astfel, au luat legătura cu reprezentanţii Biroul Notarial emitent care le-au confirmat poliţiştilor bănuielile. Încheierea notarială prezentată de către femeie era falsă. Poliţiştii de frontieră i-au întocmit hunedorencei dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de complicitate la trecere ilegală a frontierei de stat şi complicitate la fals în înscrisuri oficiale.

Back to top button