glasul-hd.ro Web analytics

Infracționalitate

Hunedorean cercetat pentru achiziţii de utilaje şi piese auto cu acte false

Două persoane, suspectate că achiziţionau utilaje, scule şi piese de autovehicule, pentru care eliberau file CEC fără acoperire, în baza unor documente de identitate false, au fost reţinute în urma a cinci percheziţii efectuate în Hunedoara şi Caraş-Severin. Prejudiciul estimat până în prezent este de aproximativ un milion de lei.

Poliţiştii din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Caraş-Severin au efectuat cinci percheziţii la sediile societăţilor comerciale ai căror administratori sunt suspectaţi că au achiziţionat utilaje şi piese de autovehicule, în baza unor documente de identitate false.
Patru dintre percheziţii au fost efectuate pe raza judeţului Caraş-Severin şi una în judeţul Hunedoara, la o firmă din localitatea Băcia. “În urma percheziţiilor efectuate, poliţiştii au ridicat documente, utilaje, piese de vehicule, precum şi 11.800 de lei. În fapt, mai multe persoane sunt suspectate că achiziţionau utilaje, scule şi piese de autovehicule pentru care eliberau file CEC fără acoperire, în baza unor documente de identitate false”, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Caraş-Severin, agent principal Ramona Cărbunaru. Doi suspecţi au fost reţinuţi pentru 24 de ore, fiind prezentaţi instanţei de judecată cu propunere de arestare preventivă.

Back to top button