Hoții care au furat bunuri din boxele unor blocuri din Hunedoara, prinși de polițiști
Doi tineri în vârstă de 21, respectiv 28 de ani, din municipiul Hunedoara, au fost prinși de polițiști după ce au furat bunuri în valoare de peste 30 de mii de lei, din mai multe boxe siituate la subsolul unor blocuri din localitate.
În urma extinderii cercetărilor, poliţiştii Biroului de Investigaţii Criminale din cadrul Poliției Municipiul Hunedoara au stabilit faptul că Tiberius K., de 28 de ani, şi Bogdan V., de 21 de ani, ambii din municipiul Hunedoara sunt prezumtivii autori ai unui furt comis în noaptea de 6 spre 7 aprilie, când au pătruns prin efracție în mai multe boxe situate la subsolul unui bloc de pe strada Eroilor din municipiul Hunedoara. Cei doi au furat scule electrice, aparate sudură şi alte bunuri, cauzând un prejudiciu în valoare de peste 29.500 de lei. În urma probatoriului, poliţiştii au stabilit că cei doi au mai comis un furt, în noaptea de 15 spre 16 august, când au pătruns prin efracție în mai multe boxe din apropierea unui bloc de locuinţe situat pe Aleea Florilor din Hunedoara, de unde au sustras scule electrice valoare de 800 de lei. Faţă de cei doi suspecţi, Parchetul de pe Lângă Judecătoria Hunedoara a dispus măsura interdicţiei de a părăsi localitatea, cercetările continuând în vederea stabilirii întregii activităţi infracţionale.






