glasul-hd.ro Web analytics

Actualitate

Grădiniță nouă, dar fără jucării. Toți cei care vor dona pentru micuții din Țara Hațegului vor primi câte o diplomă, în semn de mulțumire

Peste 30 de copii din Țara Hațegului au parte de o grădiniță nouă, dar fără ceea ce este mai important pentru vârsta lor, și anume jucăriile, creioanele colorate, plastilină și toate celelalte materiale didactice necesare, pentru ca procesul educativ să se poată desfășura normal. Tocmai de aceea, Asociația Microregiunea Țara Hațegului-Ținutul Pădurenilor GAL face apel la dumneavoastră, pentru ca acești copilași să se bucure cu adevărat de o nouă grădiniță și să le aducă un zâmbet pe buze.

În condițiile în care gradul de îmbătrânire a populației din mediul rural este în continuă ascendență, iar  rata natalității în scădere abruptă, iată că într-o comună din Țara Hațegului, se află 32 de copilași  care așteaptă cu nerăbdare să se mute într-o grădinița nou renovată, prin grija primăriei. Însă, grădinița nu dispune de materiale didactice (creioane colorate, acuarele, bloc de desen, caiete, plastilina etc.) și nici de jucării… de aceea, facem un apel la familiile care doresc să aducă un strop de bucurie acestor copii, să facă donații în acest sens. Vă rugăm frumos, să vă implicați în acest demers, deoarece contribuția dumneavoastră va îmbunătăți și diversifica mediul educațional și de joacă în care acești 32 de copilași –organizați în două grupe de grădiniță – își vor desfășura activitatea”, spune Paula Enuț, reprezentantul Asociației Microregiunea Țara Hațegului-Ținutul Pădurenilor GAL. Fiecare persoană care va dona va primi, în semn de mulțumire, o diplomă din partea asociației.

Donațiile constând în jucării și materialele didactice pot fi aduse până luni, 28 noiembrie 2016, în clădirea CEPROMIN (între Hotel Sarmis și magazinul Ulpia), etajul 3, camera 317, la sediul Asociației Microregiunea Țara Hațegului-Ținutul Pădurenilor GAL, sau la telefon 0740.209.519.

Back to top button