FURIA NATURII S-A DEZLĂNȚUIT. Potopul s-a abătut peste județul Hunedoara, iar apele au înghițit tot ce le-a stat în cale (GALERIE FOTO)
A plouat în câteva zile, cât nu a plouat tot anul trecut. Codul galben și cel portocaliu de inundații, anunțate de hidrologi, s-au adeverit. Furia apelor s-a dezlănțuit în județul Hunedoara, cea mai gravă situație fiind în comuna Bucureșci, unde cotele râului Crișul Alb au depășit cota de inundație cu 10 centimetri, iar DJ 741 a fost blocat din cauza torenților. De asemenea, probleme au fost și în satele din comunele Șoimuș și Băița, acolo unde pârâul Căian a făcut adevărate ravagii. La fel s-a întâmplat și în Cristur și în Peștișu Mare.
Dezastru! Asta au lăsat în urma lor ploile de ieri. Un pârâu de nici trei metri lățime, a distrus totul în calea lui. A luat animalele oamenilor, a distrus culturile și a lăsat zeci de localnici izolați de lume. S-a întâmplat în satul Păuliș, din comuna Șoimuș, la doar 10 kilometri de Deva. Oamenii sunt disperați. „Nu mai putem merge acasă, suntem rupți de lume. Așa ceva nu am văzut de când sunt eu. Pârâul ăsta s-a umflat atât de tare încât a trecut peste grădinile noastre, peste curți și a ajuns în drum. În zona <Peste vale> nu mai putem ajunge. Sunt mai bine de 12 familii care stau acolo. A luat tot apa. Nu îmi dau seama de unde poate veni atâta apă”, spune un sătean din satul Păuliș, comuna Șoimuș. Aceeași situație a fost și în satele Chișcădaga, Lunca, Fizeș, Căinel, Băița și Hărțăgani.
Autobuz blocat de ape la Fizeș
Ploile torenţiale căzute ieri dimineaţă au generat scurgeri pe versanţi ce au inundat DJ 706 A, viitura surprinzând, între localităţile Lunca şi Fizeş, un autobuz în care se aflau 28 de pasageri. „În cel mai scurt timp, s-au deplasat în ajutorul sinistraţilor trei echipaje de pompieri ale Detaşamentului Deva, cu un camion, o barcă, o autospecială de descarcerare grea şi o ambulanţă, tip B2. Înaintarea salvatorilor a fost îngreunată de nivelul apei care depăşea jumătate de metru, pe anumite porţiuni de drum”, a declarat ieri Anemona Doda, purtător de cuvânt al ISU Hunedoara. Cea mai rapidă şi sigură soluţie de salvare a oamenilor a fost mutarea acestora din autobuz în camion, iar cu acest mijloc de transport pasagerii autobuzului au fost transportanți în cea mai apropiată localitate.
Drum blocat de viitură și în zona Bradului
În comunele Bucureșci și Crișcior, ieri dimineață, era dezastru. Atenţionarea hidrologică, cod portocaliu pe râul Crişul Alb şi afluenţii acestuia s-a concretizat prin creşterea nivelului râului cu 10 centimetri peste cota de inundaţie. Preventiv, 35 pompieri ai I.S.U. Hunedoara, 10 jandarmi ai I.J.J. Hunedoara, 15 militari ai Unităţii Militare din Brad, precum şi specialişti ai Sistemul de Gospodărire a Apelor şi voluntari intervin în sprijinul populaţiei din zona Bucureşci prin construirea unui dig din saci cu nisip destinat protecţiei locuinţelor. Mai mult, în zonă au fost dislocate două diguri mobile. Totodată, o echipă a I.S.U. Alba cu trei motopompe a intervenit în sprijinul forţelor din judeţul Hunedoara. Drumul Județean 741, care face legătura între localitățile Bucureșci și Curechiu a fost blocat timp de mai multe ore din cauza torenților generați de ploile torențiale. „La ordinul inspectorului general al Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă, general de brigadă Ovidiu Vasilică, la nevoie, zeci de pompieri din judeţele învecinate sunt pregătiţi să acţioneze solidar cu echipele de intervenţie hunedorene”, spuneau ieri reprezentații ISU Hunedoara.
Cifrele dezastrului
Potrivit reprezentanților ISU Hunedoara, care au emis un comunicat de presă aseară, înainte de închiderea ediției, forţele de intervenţie au acţionat şi în cursul nopţii pentru evacuarea apei din gospodăriile din localităţile Lunca, Simeria, Cristur, Fizeş, Peştişu Mare, Peştişu Mic, Josani, Jeledinţi, Hărţăgani, Brad şi Crişcior. „În total, au fost afectate de ploile torenţiale ce au generat scurgeri pe versanţi 15 locuinţe şi 250 gospodării, situate în localităţi din centrul şi nordul judeţului Hunedoara. În operaţiuni sunt implicaţi 124 pompieri, 31 jandarmi, 18 poliţişti şi 36 de voluntari, care intervin în sprijinul populaţiei atât prin evacuarea, cu ajutorul motopompelor, a apei din locuinţe şi gospodării cât şi prin construirea unor diguri din saci cu nisip pe segmente ale râului Crişul Alb şi Valea Geoagiului. În plus, DN 76 a fost blocat la km 4, iar DJ 706 A, în localitatea Fizeş este deteriorat din cauza torenţilor generaţi de ploile torenţiale. Drumul judeţean afectat a generat izolarea localităţilor Barbura, Fizeş şi Lunca, în care se află 180 de oameni.
La ordinul inspectorului general al Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă, general de brigadă Ovidiu Vasilică, 20 de pompieri din judeţele Bihor şi Gorj vor acţiona, în cursul nopţii, solidar cu echipele de intervenţie hunedorene cu 2 motopompe de mare tonaj şi 4 motopompe transportabile”, se arată în comunicatul de presă emis de ISU Hunedoara.











































