FOTO GALERIE. Imaginile dezastrului: Drumul spre Brad, blocat de inundații, timp de mai bine de o oră
Drumul dinspre Deva înspre Brad, DN76, a fost complet blocat, în această seară, timp de mai bine de o oră, în urma inundațiilor. Pârâul Căian s-a umflat și a ieșit din matcă, pe raza localității Bejan, din comuna Șoimuș. Atunci când a văzut că tot satul este inundat de ape, unei femeii din satul Bejan i s-a făcut rău și a fost nevoie de intervenția medicilor. Din pacate, femeia a suferit un infarct și nu a mai putut fi salvată.
Un șofer curajos s-a avântat să treacă prin șuvoaie, dar a căzut cu mașină într-un șanț și a reușit să iasă de acolo doar remorcat de un tractor. La fața locului a fost prezent atât subprefectul, Flavius Kiszely, cât și șeful Serviciului de Poliție Rutieră, comisarul șef Dan Micu, și șeful ISU Hunedoara, locotenent colonel Viorel Demean.
„Circulația s-a reluat la Bejan, în urmă cu puțin timp. Probleme mari sunt în zona Vața de Jos – Țebea, acolo unde o alunecare de teren a avut loc. A fost o cantitate importantă de pământ, care din cauza umezelii s-a disclocat și a ajuns pe drum, pe o porțiune de 12 metri. În zonă încă se lucrează”, a declarat pentru „Glasul Hunedoarei” Anemona Doda, purtător de cuvânt al ISU Hunedoara.
Imaginile dezastrului nu au nevoie de niciun comentariu.

































