Fotbal pe plajă la ştrandul din Deva
Clubul ACS West Deva, cel care a reprezentat România acum aproximativ o lună la turneul final al Euro Winners Cup – competiţie echivalentă cu Liga Campionilor în fotbalul pe plajă – participă în această săptămână la Ştrandul din Deva la două foarte interesante turnee de fotbal pe plajă. Primul dintre ele este unul zonal şi se desfăşoară în aceste zile, iar cel de-al doilea, cu participare internaţională, va începe sâmbătă.
La turneul zonal sunt nume binecunoscute iubitorilor acestui sport, pe lângă ACS West participând Hanzi Deva, Roben Haţeg şi Boromir Deva, iar la cel internaţional vor veni MFC Spartak Varna, campioana Bulgariei, şi se pare că doar o singură echipă din Republica Moldova în locul celor două anunţate iniţial, care vor înfrunta pe gazdele competiţiei.
Un nou pas spre acumularea de experienţă
„Avem invitate campioana Bulgariei şi pe campioana Moldovei la turneul internaţional organizat de noi la sfârşitul săptămânii. Cu bulgarii de la Varna ne-am întâlnit şi în turneul organizat la ei, şi la Euro Winners Cup. Dacă la ei am câştigat competiţia şi am revenit la Deva cu trofeul, în Liga Campionilor ne-au învins ei. Pentru noi a fost prima participare de acest gen la o competiţie de aşa o anvergură cum e Winners Cup, un prilej excelent de a acumula experienţă la un asemenea nivel. Nu mai spun că noi am avut în lot doar jucători români, spre deosebire de echipele de top din Europa care sunt garnisite cu brazilieni. Cum spuneam şi atunci, pentru noi a fost doar o etapă intermediară, care să ne ajute să creştem în valoare pentru viitor. Tot o etapă de pregătire sunt şi meciurile din aceste zile de la Deva”, a spus Eduard Kovacs, preşedintele şi antrenorul lui ACS West Deva, pentru „Glasul Hunedoarei”.
Pe traseul Varna, Nazare, Deva
Reamintim, echipa deveană a câştigat turneul de la Varna (iată lotul deplasat atunci de antrenorul Edi Kovacs: portari Pavel Horvath, Cătălin Bejenaru, Andras Kelemen, jucători de câmp Marian Măciucă, Ionuţ Florea, Bogdan Ciocănel, Iulian Răvoiu, Mimi Stoica, Alin Bugalu, Janos Vajda, Emil Vîrtan, Petru Mihai Voica). La Euro Winners Cup 2017 de la Nazare, din Portugalia, unde a participat în premieră, ACS West Deva a făcut parte din grupa D. Devenii au fost învinşi de ucrainienii de la BSC Griffin (vicecampionii ediţiei trecute) cu 0 – 7, de bulgarii de la MFC Spartak Varna cu 4 – 8 şi de turcii de la Seferihisar Cittaslow cu 3 – 7.
Pentru cei mai puţin familiarizaţi cu acest sport relativ nou, menţionăm la final regulile de bază din fotbalul pe plajă: echipele sunt alcătuite din patru jucători de câmp şi un portar (ca la futsal), se joacă trei reprize a câte 12 minute, iar numărul schimbărilor este nelimitat.







One Comment