glasul-hd.ro Web analytics

Actualitate

Fost consilier local PNL din Deva, judecat pentru instigare la fraudă la vot. La Referendumul pentru demiterea președintelui, din 2012, cinci persoane au votat, împreună, de 60 de ori

Fostul consilier local al municipului Deva, Iosif Takacs, a fost trimis în judecată, de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Hunedoara pentru instigare la fraudă la vot. În fapt, anchetatorii susțin că, la Referendumul pentru demiterea Președintelui Traian Băsescu, Takacs a instigat cinci persoane, angajate sau foste angajate la firma la care este administrator, să voteze de mai multe ori, în diferite localități. Procurorii și polițiștii au reușit să probeze că, cele cinci persoane au votat împreună de 60 de ori.

Ancheta în acest caz a început în urmă cu câțiva ani și abia acum a fost finalizată cu trimiterea în judecată a fostului consilier local. Votanții, susțin procurorii, au fost luați din Deva cu mașina de oVotari referendum - Geoagiu 0022 persoană necunoscută, și duși la mai multe secții din județ pentru a pune ștampila pe buletinul de vot. Aceștia au votat fiecare de la 11 până la 15 ori. Din dosarul inițial a fost disjuns un alt dosar, în care au fost cercetați toți cei cinci care au votat multiplu la referendum. Cu toții au fost condamnați la o amendă penală în valoare de 1.500 de lei. Doar doi dintre cei implicați în acest caz nu au fost judecați. Este vorba despre Iosif Takacs, consilier local PNL, în mandatul trecut, care este și administratorul unei societăți comerciale din Deva, și un angajat de-al său, Rudolf Palko, care a votat la Referendum de 13 ori. Palko și-a recunoscut vina în fața anchetatorilor, dar Takacs spune că este nevinovat. „Sunt membru PNL din 2012, iar cu prilejul Referendumului Național pentru demiterea Președintelui, din data de 29.07.2012, am fost desemnat din partea PNL observator la secția din cadrul Centrului Militar, din cartierul Ceangăi, din Deva. Am luat la cunoștință despre declarațiile unor persoane cercetate în dosar, care au susținut faptul că, în schimbul unor sume de bani pe care le-am dat acestora, le-aș fi cerut să voteze de mai multe ori la diferite secții de votare de pe raza județului. Nu înțeleg de ce acele persoane au declarat astfel de lucruri, pentru că eu am asistat doar ca observator la procesul electoral, la secția la care am fost desemnat”, a declarat Iosif Takacs, în fața procurorilor de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Hunedoara, în anul 2014.

Takacs, o altă declarație. Contrazisă de unul dintre votanți

În urmă cu două săptămâni, chiar înainte de a fi trimis dosarul în judecată, Iosif Takacs dădea altă declarație în fața anchetatorilor. „Îmi mențin declarațiile date anterior și doresc să fac completări cu privire la cele reținute în sarcina mea. În anul 2012, cu ocazia Referendumului de demitere a Președintelui eram membru al PNL și observator la o secție din cartierul Ceangăi. Colegii mei mai vechi în partid m-au rugat pe mine dacă am câteva persoane să ne ajute la secțiile de votare, pentru buna organizare. Dl. Muzicaș, care era mai vechi în partid, al cărui prenume nu îl cunosc, m-a rugat cu o zi înaintea alegerilor, la o ședință, să îi trimit persoane ca să organizeze secțiile de votare. Am vorbit cu numitul Găldean Dănuț, pentru ca el și soția sa, Găldean Luminița, precum și cu numiții Boroș Alexandru și Cozmoiu Adrian Constantin, să meargă și să se întâlnească cu o persoană a cărei identitate nu o cunosc. Nu știu cu ce s-au deplasat aceștia. S-a stabilit să trimită domnul Muzicaș pe cineva pentru a se întâlni, urmând să meargă la secțiile respective pentru a ajuta la organizarea activității, nicidecum pentru a vota”, a spus Iosif Takacs, în declarația din 23.02.2017, dată la Parchetul de pe lângă Tribunalul Hunedoara. Însă, într-o declarație dată în data de 10.02.2015, unul dintre foștii angajați ai fostului consilier local, din Deva, Iosif Takacs, declara: „Numitul Joja Takacs mi-a spus că cineva din partid i-a spus că este nevoie de voturi, dar nu pot să precizez numele persoanei respective”, spunea Adrian Constantin Cozmoiu, în fața anchetatorilor, declarație care se află la dosarul cauzei.

Dosarul a fost înregistrat la Judecătoria Deva în data de 3 martie 2017 și, deocamdată, nu are stabilit primul termen de judecată.

Fostul consilier local Iosif Takacs nu mai este, conform declarațiilor făcute de purtătorul de cuvânt al PNL, membru PNL din vara anului trecut.

Back to top button