glasul-hd.ro Web analytics

Actualitate

Fiecare vot contează! Daria Călugăru, deveanca de 11 ani, este în finala ,,Românii au talent” din această seară

Daria Călugăru va dansa pe hoverboard în finala „Românii au talent” – astăzi, vineri, 29 mai 2020, de la ora 20:30, la Pro TV.

Deveanca de 11 ani – care a impresionat o ţară întreagă inventând, practic, un sport – are nevoie de susţinerea noastră. Orice vot în plus poate face din ea o învingătoare!

În sezonul 10 ”Românii au talent”, Daria Călugăru și numărul său pe hoverboard i-au lăsat cu gura căscată pe Smiley și Pavel Bartoș, care i-au acordat Golden Buzz-ul. Acum, Daria așteaptă cu sufletul la gură MAREA FINALĂ  în cadrul căreia va concura pentru marele premiu de 120.000 de euro.

”Pentru mine, să obțin un Golden Buzz a însemnat o mare realizare, deoarece chiar și joaca poate deveni „expresia creativității unor copii liberi”, după cum a spus Andi Moisescu. Singur, autodidact, inspirat de muzică, cu dăruire și cu susținere din partea părinților, poți realiza momente unice.

Am simțit că cineva de sus are grijă de mine, nu mă refer doar la Dumnezeu. Cred că EL împreună cu bunicii, Bubu de la Deva și Bubu de la Reșița, mi-a fost alături. În acele clipe am simțit că rămân fără aer, picioarele au început să-mi tremure, nu îmi găseam cuvintele și am început să plâng de fericire. Atunci am simțit că pot zbura chiar și fără aripi. M-am simțit în al 9-lea cer„ a declarat Daria Călugăru .

Back to top button
Close
Close