glasul-hd.ro Web analytics

Economic

EVAZIUNEA FISCALĂ – SCURTE CONCLUZII

MOTTO: „Înţeleptul trăieşte cum poate, dacă poate cum vrea. Ia drept bun ce i-a hărăzit soarta, nu ce i-a refuzat”,  G. Grasian

                Iată-ne la ultimul articol în care se tratează, oarecum ca Moromete, evaziunea fiscală. Zilele trecute am avut o discuţie referitoare la acest subiect cu un domn care îşi desfăşoară activitatea de cealaltă parte a baricadei, angajat al statului în scopul colectării impozitelor şi taxelor. Discuţia preferată, evaziunea fiscală, privită oarecum diferit: domnul, angajat al statului, iar eu, contribuabil, care a afirmat „Cine îşi plăteşte impozitele, îşi merită soarta”. Domnul respectiv a afirmat oarecum simplu, dar şi îndrăzneţ, că până în prezent, cu toate că se vorbeşte foarte mult, evaziunea fiscală nu are o definiţie în ţara noastră. Da, aşa este. Legiuitorul fiscal a omis să definească această situaţie. Da, da,  aşa este. Curios, nu?

Într-o scurtă recapitulare aş vrea să consider, în continuare, că activitatea „la negru”, fără niciun document, este cea mai sigură metodă de evaziune. Toate controalele fiscale sunt făcute în baza documentelor contabile, ori în lipsa acestora nu sunt nici concluzii. Este doar riscul de flagrant, dar probabilitatea să fie depistată este destul de redusă. Aşa cum am mai afirmat anterior, o pasăre nu lasă urme pe cer când zboară.

Dar are un inconvenient zilnic: frica permanentă a evazionistului. Emil Cioran spune că frica este antidotul la tot. Când îţi este frică, altceva nu mai simţi. Conducerea bazată pe frică este cea mai eficientă, chiar (sau mai ales) şi la nivelul unei ţări întregi.

Cea mai expusă formă de evaziune fiscală este utilizarea de documente care nu reflectă realitatea unor operaţiuni economice reale. Această formă este cel mai uşor de depistat. Contribuabili, renunţaţi la această formă de evaziune pentru că este doar o chestiune de timp să vă prindă Fiscul.

Cea mai urâtă şi dezagreabilă evaziune este la taxa pe valoare adăugată la pâine. Un om simplu consumă destul de multă pâine. În preţul acesteia este inclusă şi taxa pe valoare adăugată, pe care cumpărătorul o achită odată cu preţul, iar vânzătorul (care are rol de casier al statului) trebuie să o vireze la stat, dar nu o face şi, de fapt, fură această taxă. De la cine oare? De la cumpărător sau de la stat? Răspundeţi dumneavoastră.

În final, aş vrea să pun o întrebare retorică: s-a întrebat cineva ce se întâmplă cu banii rezultaţi din evaziunea fiscală? Conform unor informaţii, oarecum folclorice, banii se transformă în vile, maşini de lux, excursii exotice, amante de lux şi alte delicatesuri. Este posibil, dar nu este un adevăr universal. Micul evazionist, care este şi un investitor mic, reîntoarce suma aceasta pentru finanţarea continuării activităţii. Fără de această mică evaziune, acest investitor nu poate supravieţui. Nu o să-l vedeţi niciodată într-o vilă sau o maşină de lux.

Cu mulţi ani în urmă, într-o analiză făcută public, Congresul American a constatat că, după nivelul indicatorilor raportaţi în România, ţara noastră nu ar putea exista, dar totuşi România există. Răspunsul a venit: ROMÂNIA EXISTĂ DATORITĂ ECONOMIEI SUBTERANE.

Închei azi consideraţiile personale privind evaziunea fiscală cu precizarea expresă că acestea  nu prezintă un ghid, ci doar unele constatări.

 

Mă opresc aici.

Române, nu uita că eşti contribuabil!

 

                                                                                                                Radu P. Herlea

 

Notă: În articolul următor o să prezint propria viziune privind transferul contribuţiilor de la angajator la angajat.

Loading...