glasul-hd.ro Web analytics

Eveniment

Evaziune fiscală de 600 de mii de lei

Administratorul unei societăţi comerciale din Deva este cercetat de oamenii legii pentru comiterea infracţiunii de evaziune fiscală. Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Hunedoara, inspector Bogdan Niţu, în urma activităţilor desfăşurate, poliţiştii Serviciului de Investigare a Fraudelor, împreună cu comisari ai Gărzii Financiare au stabilit că Ş. C., de 41 de ani, din Deva, în calitate de administrator al unei societăţi comerciale din Deva, în perioada noiembrie 2011 – ianuarie 2012, a efectuat importuri intracomunitare de laminate pe care nu le-a înregistrat în evidenţele contabile ale firmei. În acest mod, administratorul s-a sustras de la plata taxelor şi impozitelor datorate statului cu suma de aproximativ 600.000 de lei.
În cauză s-a întocmit dosar penal în care se efectuează cercetări sub supravegherea Parchetului de pe lângă Tribunalul Hunedoara, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de evaziune fiscală.

Back to top button