glasul-hd.ro Web analytics

Sport

Energeticianul pierde la Oradea cu Luceafărul

Liga a doua de fotbal a continuat fără nici o pauză între tur şi retur, pentru că Federaţia a decis ca în acest sfârşit de an să se mai dispute două runde din a doua jumătate a campionatului. După remiza din ultima etapă a turului, 2 – 2 pe terenul fostului lider Chindia Târgovişte, Energeticianul din Petroşani a evoluat din nou în deplasare, de data aceasta la Oradea, cu Luceafărul din localitate.

A fost de fapt un meci „în familie”, ambele cluburi având acelaşi finanţator, pe Nicolae Sarcină. Echipa în mai mare criză de puncte, Luceafărul, s-a impus în cele din urmă cu 2 – 1 şi a evadat cel puţin pentru moment din zona periculoasă a clasamentului, având patru puncte mai mult decât ocupanta primului loc retrogradant, Farul Constanţa. De partea cealaltă, rămasă fără nici un fel de obiectiv în acest campionat – în condiţiile în care se află la mijlocul ierarhiei ligii secunde, la 12 puncte de podium şi la 9 de retrogradare – Energeticianul continuă „rocada” permanentă cu Pandurii pe locurile 8 şi 9.
Golurile în partida Luceafărul – Energeticianul au fost marcate de Lupuşan (min. 71, după un şut al lui Dulca respins de portarul Miron), Vasile Pop (min. 79), respectiv Ioniţă (min. 90, după o fază în care a scăpat singur cu portarul în 16 metri).

Etapa 20, rezultate

Luceafărul Oradea – ACS Energeticianul 2 – 1
Chindia Târgovişte – ASU Politehnica Timişoara 2 – 1
Metaloglobus – Universitatea Cluj 0 – 1
Pandurii Târgu Jiu – Aerostar Bacău 2 – 0
CS Baloteşti – FC Argeş 4 – 0
Sportul Snagov – Petrolul Ploieşti 0 – 1
Academica Clinceni – CS Mioveni 2 – 1
UTA Arad – Daco-Getica Bucureşti 1 – 1
ACS Poli Timişoara – Farul Constanţa 3 – 0
Ripensia Timişoara – Dacia Unirea Brăila 2 – 0

Clasament Liga 2

1. Chindia 44 p (40 – 20)
2. Sportul 43 p (31 – 14)
3. Academica 42 p (39 – 15)
4. Petrolul 42 p (38 – 18)
5. U Cluj 41 p (44 – 14)
6. Argeş 38 p (33 – 18)
7. Mioveni 34 p (33 – 17)
8. Pandurii 28 p (35 – 30)
9. Energeticianul 28 p (30 – 26)
10. UTA 28 p (31 – 29)
11. Daco-Getica 24 p (29 – 29)
12. ASU Poli 24 p (18 – 23)
13. Luceafărul 23 p (24 – 37)
14. Ripensia 22 p (23 – 31)
15. Metaloglobus 21 p (15 – 34)
16. Farul 19 p (28 – 41)
17. Aerostar 19 p (23 – 38)
18. Baloteşti 19 p (20 – 36)
19. ACS Poli 10 p (17 – 43)
20. Dacia Unirea 9 p (17 – 55)

Etapa viitoare, 7 – 9 decembrie

FC Argeş – Pandurii Târgu Jiu
Universitatea Cluj – Chindia Târgovişte
Ripensia Timişoara – Luceafărul Oradea
Dacia Unirea Brăila – ACS Poli Timişoara
Daco-Getica Bucureşti – Academica Clinceni
CS Mioveni – Sportul Snagov
Aerostar Bacău – Metaloglobus
Farul Constanţa – UTA Arad
ASU Politehnica Timişoara – ACS Energeticianul
Petrolul Ploieşti – CS Baloteşti

Back to top button