După remiza cu Elveţia, jucăm la „totul sau nimic” cu Albania

România nu a reuşit să învingă Elveţia, după un meci în care a avut totuşi această şansă în câteva rânduri. Asta deşi a fost dominată copios de elveţieni, de o manieră chiar mult mai clară decât o făcuseră francezii în primul joc. Norocul a  fost însă de partea noastră miercuri seară, iar acest 1 – 1 ne oferă posibilitatea calificării în optimi, în cazul unei victorii obligatorii, duminică, în faţa Albaniei.

Iordănescu a operat patru modificări în 11-le de start faţă de meciul cu Franţa şi se poate spune că le-a nimerit doar pe sfert, poate nici atât: dacă Torje şi Chipciu au avut câteva reuşite individuale (o lovitură liberă bine executată primul, penalty scos de al doilea), în schimb Keşeru a fost şters, iar Prepeliţă ne-a făcut să ne întrebăm din nou ce caută la Naţională (ştiu, mi se va răspunde că nu avem alţii – oare chiar aşa să fie?).

Cu o echipă bătrână, am cedat fizic

Dacă în prima parte am contat şi noi cât de cât în atac – 11 metri obţinut de Chipciu şi transformat de Stancu, ocazii mari Săpunaru şi Chipciu – după vreo oră benzina alor noştri s-a terminat în totalitate şi Elveţia a făcut cam ce a vrut pe teren. Chiar şi aşa, la 1 – 0 puteam închide practic meciul, însă în singura noastră perioadă de joc bun a intervenit meteahna ancestrală a fotbaliştilor români: când sunt în avantaj nu ştiu să profite de momentele slabe ale adversarului şi să îi dea lovitura de graţie. Cu a treia cea mai bătrână echipă de la acest European, resursele fizice s-au împuţinat vizibil minut cu minut, iar în ultima jumătate de oră am ajuns să contăm doar pe intervenţiile lui Tătăruşanu şi pe „barajul” Chiricheş – Grigore, din ce în ce mai fisurat şi el pe sfârşit de meci.

Elveţia a controlat partida cu autoritate, iar cifrele vorbesc de la sine despre superioritatea ei netă din teren: 13 – 10 şuturi la poartă, 6 – 4 şuturi pe poartă, 7 – 4 la cornere, 61 – 39% posesia balonului, 528 – 244 numărul de pase (!), 86 – 74% acurateţea paselor, 11 – 24 numărul de faulturi comise. E greu să emiţi pretenţii după o prestaţie care oferă asemenea cifre, astfel încât se poate spune fără teama de a greşi că egalul obţinut e mai mult decât am fi meritat.

Un punct plus încă trei egal optimi

Matematic vorbind – iar la capitolul calcule pentru calificare suntem campioni mondiali, păcat că la calificările propriu-zise stăm mult mai prost – punctul „furat” Elveţiei corespunde perfect cu ceea ce s-a spus cu jumătate de gură încă de la tragerea la sorţi: un punct din primele două meciuri cu Franţa şi Elveţia plus o victorie cu Albania ne duce în optimi, fie şi de pe locul 3 în grupă.

Calculul acesta are însă două tăişuri. Orice alt rezultat decât victoria în meciul cu albanezii ne trimite automat acasă, cu două puncte neavând nici o şansă matematică de a trece de grupe. Poate însă Iordănescu renunţă la prudenţa lui proverbială cu doi închizători şi un singur vârf, ca să alinieze măcar în ceasul al 12-lea o echipă DE ATAC, cu jucători care să facă şi faza de construcţie, nu doar să se apere şi să bubuie mingile în faţă pentru un om uitat în faţă care aleargă singur şi inutil între fundaşii adverşi? Avem fotbalişti care pot alerga 90 de minute fără să îşi dea duhul şi să îşi lase plămânii pe teren?

Răspunsul îl vom avea duminică seară, începând de la ora 22.