glasul-hd.ro Web analytics

Actualitate

După aproape 3 luni, elevii care susțin examenele naționale se întorc astăzi la școală

După aproape 3 luni de pandemie, elevii care susțin în această vară evaluarea națională și BAC-ul se întorc de marți la școală pentru pregătirea examenelor naționale. Ministerul Educației a publicat un set de măsuri generale de prevenire și protecție în sălile de clasă, care vizează în principal dezinfectarea acestor spații, păstrarea unei distanțe de minimum 2 metri între elevi și accesul interzis persoanelor cu temperatura mai mare de 37,3 grade. Cum clădirile școlilor sunt în administrarea primăriilor, fiecare primar a stabilit în funcție de buget și metoda de abordare – de la autobuze dedicate elevilor, până la tuneluri de dezinfecție și bănci cu protecții de plexiglas. Din informațiile comunicate de primării, la anumite unități de învățâmânt la pregătire nu va veni niciun elev, cursurile fiind ținute online, la altele prezența anunțată este de 30%, iar la altele de 80%.

Elevii din clasele a VIII-a și a XII-a care vor susține Evaluarea Națională, respectiv Bacalaureatul pot participa la sesiunile de pregătire a examenelor, programate în intervalul 2 -12 iunie. Prezența nu este obligatorie.

Pregătirea va avea loc în unitățile de învățământ și ar trebui să se desfășoare cu respectarea unor reguli stabilite printr-un ordin comun al Ministerului Educației și Ministerului Sănătății:

  • la intrarea în unitatea de învățământ a personalului didactic, didactic auxiliar, nedidactic și a elevilor va fi măsurată temperatura (care nu va trebui să depășească 37,3 grade Celsius) de cadrul medical care va asigura asistența medicală pe întreaga durată de desfășurare a activității;
  • vor fi asigurate materiale și echipamente de protecție (covorașe dezinfectante, măști de protecție, substanțe dezinfectante pentru mâini etc);
  • se realizează curățenia și dezinfectarea pardoselilor, a obiectivelor din sala de curs (pupitre, mese, scaune), clanța ușii, mânerul de la geamuri, pervazul ferestrei, prin ștergere cu apă și detergent, apoi cu substanțe biocide, înainte și după fiecare serie de elevi prezenți la activitățile de pregătire;
  • în toate spațiile în care se vor desfășura activități cu elevii vor fi afișate mesaje de informare cu privire la normele igienico-sanitare și de prevenire a infectării cu SARS-Cov 2;
  • intrările/ieșirile, precum și sensul de deplasare pe coridoare, către sălile de clasă și alte încăperi, sunt stabilite de unitatea de învățământ, semnalizate corespunzător și dezinfectate în mod regulat;
  • există permanent săpun, prosoape de hârtie, dispensere cu dizinfectant pentru mâini, care vor fi reîncărcate ori de câte ori este necesar.
  • În sălile de clasă activitățile/examenele se vor desfășura prin stabilirea locurilor astfel încât să existe o distanță între elevi/candidați, pe rânduri și între rânduri, de 2 m unul față de altul;
  • pupitrele/băncile vor fi individualizate/prestabilite și, de asemenea, se va asigura reprezentarea grafică a situării acestora la intrarea în sală (oglinda sălii), astfel încât să se asigure cunoașterea și intrarea/localizarea fără a parcurge toată suprafața sălii; personalul didactic/asistenții care asigură supravegherea vor dirija candidatul direct către locul destinat.
Back to top button
Close
Close