“Drumul Regelui”, investiție importantă pentru dezvoltarea turismului în județele Hunedoara și Arad, va fi modernizat prin Programul Regional Vest
Stațiunea balneară Vața de Jos, cunoscută pentru apele sale termale, Munții Apuseni, Castelul Regal de la Săvârșin și alte atracții turistice din județele Hunedoara și Arad vor fi mai ușor de accesat și vizitat prin modernizarea “Drumului Regelui”, investiție care va fi realizată din fonduri europene, prin Programul Regional Vest 2021-2027.
Agenția pentru Dezvoltare Regională Vest, în calitate de Autoritate de Management pentru Programul Regional Vest, a semnat, la finele săptămânii trecute, contractul de finanțare pentru modernizarea acestui obiectiv de investiții mult-așteptat, al cărui beneficiar este parteneriatul format din Consiliul Județean Hunedoara și Consiliul Județean Arad. 42 de milioane de euro este valoarea totală a investiției.
Proiectul include modernizarea a 17 kilometri de drum, din care 13 kilometri în județul Hunedoara și 4 kilometri în județul Arad, pe tronsonul Vața de Jos – Petriș.
Acest drum pitoresc de munte, construit în perioada postbelică la ordinul Regelui Mihai I al României, odată modernizat, va aduce beneficii atât turiștilor dornici să viziteze obiectivele din zonă, cât și comunităților din Arad și Hunedoara, oferind o rută alternativă la drumurile mai aglomerate și scurtând timpii de deplasare.
„Ne bucură să vedem această colaborare în interesul regiunii – Consiliile Județene Hunedoara și Arad colaborează pentru a atrage fonduri europene pentru modernizarea acestui drum, care are atât o importanță istorică, cât și una strategică, mai ales pentru dezvoltarea turismului. Această investiție va crea o legătură rutieră modernă între județele Hunedoara și Arad și va conecta obiective turistice importante”, a declarat Sorin Maxim, director general al ADR Vest.
Valoarea totală a investiției este de 42 de milioane de euro, din care contribuția Uniunii Europene este de 34 de milioane de euro. Perioada de finalizare a proiectului este aprilie 2028.
***
Regiunea Vest beneficiază de fonduri europene în valoare de 1,18 miliarde euro prin Programul Regional Vest 2021-2027, pentru investiții care sprijină creșterea economică, dezvoltarea durabilă și îmbunătățirea calității vieții locuitorilor săi.
Primăriile mai pot depune proiecte în cadrul apelului competitiv aferent priorității 4 – Mobilitate urbană sustenabilă, până la data de 7 noiembrie 2024.