Două echipe hunedorene s-au calificat la turneul final al Campionatului Naţional de Minifotbal
Aproape 70 de echipe s-au întâlnit la sfârşitul săptămânii trecute, timp de trei zile, în cadrul întrecerilor contând pentru Campionatele Regionale de Minifotbal 2017. Acestea au constat în patru turnee zonale, pe zone geografice, iar primele şase clasate din fiecare regiune au obţinut calificarea la turneul final al Campionatului Naţional de Minifotbal din acest an, care se va desfăşura la Bacău între 14 şi 16 iulie. Între echipele calificate se numără şi MFC Corvinul Hunedoara 2011 şi Sporting Brad, ultima învingătoare într-o dispută “fraticidă” cu Roşu în partida decisivă pentru prezenţa în faza finală a competiţiei.
La Campionatul Regional Sud-Vest, desfăşurat la Drobeta Turnu Severin, au participat şi cinci reprezentante ale judeţului nostru: Sporting Brad Deva, Roşu Deva – campioana, respectiv vicecampioana Devei, MFC Corvinul Hunedoara 2011, Inter Călan – campioana, respectiv vicecampioana Hunedoarei, şi Spartanii Orăştie – campioana Orăştiei. Cele 20 de formaţii participante la acest turneu au fost împărţite în patru grupe de câte cinci echipe, primele două clasate din fiecare grupă calificându-se în sferturile de finală.
Spartanii Orăştie, locul 3 în Grupa A
Din această grupă au făcut parte Phoenix Craiova, Inter Sibiu, Hercules Drobeta Turnu Severin, Spartanii Orăştie şi FC Justiţia Râmnicu Vâlcea.
Spartanii din Orăştie au ratat dramatic calificarea în sferturile de finală ale campionatului, pierzând în ultima etapă meciul direct, cel decisiv, cu Phoenix Craiova. A fost singura înfrângere din competiţie a Spartanilor, până atunci campionii Orăştiei obţinând două victorii la scor, 7 – 1 cu Inter Sibiu şi 9 – 1 cu Justiţia Rm. Vâlcea, şi un egal, 4 – 4 cu gazdele de la Hercules Drobeta, care au şi câştigat grupa.
rezultate:
Phoenix – Hercules 1 – 3
Spartanii – Inter 7 – 1
Drobeta – Spartanii 4 – 4
Justiţia – Phoenix 3 – 5
Inter – Justiţia 7 – 3
Hercules – Justiţia 5 – 2
Phoenix – Inter 4 – 1
Justiţia – Spartanii 1 – 9
Inter – Hercules 1 – 6
Spartanii – Phoenix 0 – 2
Clasament:
- Hercules 4 3 1 0 18 – 8 11
- Phoenix 4 3 0 1 12 – 7 9
- Spartanii 4 2 1 1 20 – 8 7
- Inter 4 1 0 3 10 – 20 3
- Justiţia 4 0 0 4 9 – 26 0
Sporting Brad a câştigat Grupa B
Aceasta a fost de departe cea mai interesantă şi mai palpitantă grupă a Campionatului Regional de Sud-Vest de la Drobeta, jumătate din meciuri – adică cinci din zece – încheindu-se la egalitate, ceea ce spune totul despre echilibrul întâlnirilor. Combatantele au fost Sporting Brad Deva, Boromir Rm. Vâlcea, Codavinci Reşiţa, Juventus Sibiu şi Peppy Dolce Vita Târgu Jiu. Câştig de cauză a avut la final campioana Devei, Sporting Brad, care a depăşit la golaveraj pe Juventus Sibiu şi Codavinci Reşiţa, terminând pe primul loc în grupă, după trei egaluri (3 – 3 cu Codavinci, 2 – 2 cu Peppy Dolce Vita, 2 – 2 cu Boromir Vâlcea) şi o victorie decisivă în ultima etapă, un 5 – 3 spectaculos cu Juventus Sibiu.
rezultate:
Sporting – Codavinci 3 – 3
Boromir – Peppy 0 – 1
Codavinci – Juventus 1 – 7
Peppy – Sporting 2 – 2
Juventus – Boromir 1 – 1
Codavinci – Peppy 7 – 1
Sporting – Boromir 2 – 2
Peppy – Juventus 1 – 1
Boromir – Codavinci 4 – 6
Juventus – Sporting 3 – 5
Clasament:
- Sporting 4 1 3 0 15 – 10 7
- Juventus 4 1 2 1 12 – 8 7
- Codavinci 4 2 1 1 17 – 15 7
- Peppy 4 1 2 1 5 – 10 6
- Boromir 4 0 2 2 7 – 10 3
Inter Călan, prima sub linie în Grupa C
Grupa a avut în componenţă echipele FC Hermannstadt Sibiu, Dream Team Târgu Jiu, Enjoy Craiova, MAV Sports Timişoara şi Inter Călan. Vicecampioana Hunedoarei a început competiţia cu două egaluri, 1 – 1 cu Dream Team şi 3 – 3 cu Hermannstadt, după care i-a zdrobit pe craiovenii de la Enjoy cu 7 – 3 şi totul părea să meargă bine pentru trupa din Călan. Din păcate, la fel ca în cazul echipei din Orăştie, ultimul meci a fost o înfrângere, un 1 – 2 la limită cu MAV Sports Timişoara, care a aruncat Interul pe locul 3, pierzând astfel calificarea mai departe.
rezultate:
Hermannstadt – Enjoy 5 – 3
Dream Team – Inter 1 – 1
Enjoy – Sports 2 – 9
Inter – Hermannstadt 3 – 3
Sports – Dream Team 1 – 0
Enjoy – Inter 3 – 7
Hermannstadt – Dream Team 3 – 0
Inter – Sports 1 – 2
Dream Team – Enjoy 7 – 4
Sports – Hermannstadt 3 – 2
Clasament:
- MAV Sports 4 4 0 0 15 – 5 12
- Hermannstadt 4 2 1 1 13 – 9 8
- Inter 4 1 2 1 12 – 9 6
- Dream Team 4 1 1 2 8 – 9 4
- Enjoy 4 0 0 4 12 – 28 0
Roşu şi Corvinul au dominat Grupa D
Reprezentantele judeţului nostru au ocupat primele două locuri această grupă din care au făcut parte AEM Timişoara, MFC Corvinul Hunedoara 2011, FC Nurvil Rm. Vâlcea, Roşu Deva şi Electroflux Craiova. Atât Roşu din Deva cât şi Corvinul Hunedoara au terminat neînvinse grupa, pe lângă remiza din meciul direct (1 – 1) ele mai lăsând adversarilor doar câte un egal: Roşu un 2 – 2 cu AEM Timişoara în ultima etapă, iar Corvinul un 3 – 3 cu Electroflux Craiova în prima rundă.
rezultate:
Timişoara – Nurvil 6 – 2
Corvinul – Electroflux 3 – 3
Nurvil – Roşu 3 – 7
Electroflux – Timişoara 3 – 8
Roşu – Corvinul 1 – 1
Nurvil – Electroflux 3 – 5
Timişoara – Corvinul 2 – 3
Electroflux – Roşu 2 – 3
Corvinul – Nurvil 5 – 2
Roşu – Timişoara 2 – 2
Clasament:
- Roşu 4 2 2 0 13 – 8 10
- Corvinul 4 2 2 0 12 – 8 8
- Timişoara 4 2 1 1 18 – 10 7
- Electroflux 4 1 1 2 13 – 17 5
- Nurvil 4 0 0 4 10 – 23 0
Doar Corvinul a mers mai departe din sferturi
Campionatul Regional de la Drobeta Turnu Severin a continuat cu sferturile de finală şi, aşa cum se întâmplă deseori în fazele eliminatorii ale unei competiţii, câştig de cauză au avut mai ales echipele care au terminat grupa pe locul 2. Trei din cele patru câştigătoare ale grupelor au fost eliminate, între ele numărându-se din păcate şi Sporting Brad şi Roşu, cele două echipe care şi-au disputat nu demult finala campionatului municipal Deva. Sporting a fost învinsă de Hermannstadt cu 5 – 1, iar Roşu a pierdut cu o altă reprezentantă a Sibiului, Juventus, scor 2 – 0.
Doar Corvinul Hunedoara a obţinut calificarea în semifinale, după ce a câştigat cu 2 – 1 meciul cu gazdele întrecerii, Hercules Drobeta Turnu Severin.
Iată rezultatele dn sferturile de finală:
Hercules Drobeta – Corvinul Hunedoara 1 – 2
MAV Sports – Phoenix Craiova 3 – 0
Sporting Brad – FC Hermannstadt 1 – 5
Roşu – Juventus Sibiu 0 – 2
Au umat meciurile de clasament pentru locurile 1 – 4 şi 5 – 8, acestea din urmă având ca miză ultimele două locuri calificante la Campionatul Naţional de minifotbal de la Bacău. Din păcate, pentru că una dintre ele trebuia să piardă, aici s-au întâlnit în meci direct Sporting Brad şi Roşu. Învingătoare a fost, ca şi în finala municipală a Devei, Sporting Brad, care a dispus de rivalii de la Roşu cu 2 – 1 şi va merge la Bacău la mijlocul acestei luni, alături de MFC Corvinul Hunedoara 2011. Cele două formaţii vor reprezenta judeţul nostru la Campionatul Naţional de Minifotbal 2017.
Pe lângă Campionatul Regional Sud-Vest de la Drobeta s-au mai desfăşurat cele de Nord-Vest de la Oradea (cu 20 de echipe), de Nord-Est de la Iaşi (cu numai 13 echipe) şi de Sud-Est de la Braşov (cu 16 echipe). Rezultatele complete ale celor patru Campionate Regionale le puteţi găsi pe
http://www.campionateminifotbal.ro/stiri_fmr/rezultate-campionatele-regionale-2017-3882.html







One Comment