Doi tineri, printre care un minor, au fost reţinuţi după ce au comis două tâlhării
Doi tineri, unul de 19 ani şi altul de 16 ani, ambii din Deva, au primit mandat de arestare preventivă pentru 29 de zile după ce au comis două tâlhării. Cei doi au acţionat pe raza municipiului Deva.
Prima victimă a celor doi tineri a fost un băiat de 19 ani din Simeria – Raul D. Acesta se afla într-o intersecţie din municipiul Deva când a fost luat în vizor de cei doi prezumtivi autori ai faptei. „În data de 13 iulie, în jurul orei 03:25, Poliţia Municipiului Deva a fost sesizată de Raul D., de 19 ani, din Simeria, cu privire la faptul că, în timp ce se afla la intersecţia străzii Iuliu Maniu cu Calea Zarandului din Deva, două persoane de sex masculin l-au agresat fizic şi i-au sustras telefonul mobil”, a precizat purtătorul de cuvânt al IPJ Hunedoara. Câteva ore mai târziu cei doi tineri au mai făcut o victimă. De această dată un septuagenar căruia i-au furat pălăria şi un spray iritant-lacrimogen. „În jurul orei 05:15, un bărbat de 71 de ani, din Deva, a sesizat Poliţia Municipiului Deva cu privire la faptul că, în timp ce se afla pe strada Hărăului din Deva, a fost lovit de două persoane de sex masculin, care l-au deposedat de pălărie şi de un spray iritant-lacrimogen. În jurul orei 06:30, poliţistii Biroului Investigaţii Criminale Deva au reuşit să îi identifice pe A.C., de 16 ani, şi Alexandru T., de 23 de ani, ambii din Deva, cu privire la care s-a stabilit faptul că sunt prezumtivii autori ai faptelor”, a spus Bogdan Niţu. Cei doi făptaşi au fost reţinuţi de oamenii legii.






