glasul-hd.ro Web analytics

Diverse

Doi şoferi, depistaţi în trafic după ce au consumat băuturi alcoolice

Doi conducători auto din municipiul Hunedoara au fost depistaţi de oamenii legii după ce au consumat băuturi alcoolice, iar apoi s-au urcat la volan. Este vorba despre Ilie P, de 37 de ani, din Hunedoara, care a fost prins de poliţişti pe strada Arenei din municipiul Hunedoara. În urma verificărilor s-a constatat că şoferul conducea un autoturism deşi înainte consumase băuturi alcoolice. În urma testului cu aparatul etiloscop s-a constatat că şoferul avea o concentraţie de 0,75 mg/l alcool pur în aerul expirat. Un alt şofer depistat de poliţişti este Iuliu M., de 55 de ani, care conducea un autoturism pe strada Rotarilor de Hunedoara, având o concentraţie de 0,86 mg/l alcool pur în aerul expirat. Ambii şoferi s-au ales cu dosare penale.

Posesorii de permise de armă trebuie să se prezinte la A.E.S.P.

Posesorii de permise de armă, atestate de colecţionar sau atestate de instructor în poligon, sunt obligaţi să se prezinte la Serviciul Arme, Explozivi, Substanţe Periculoase (AESP) înainte de împlinirea termenului de cinci ani de la data eliberării sau data ultimei vize a documentului. Altfel, aceştia vor rămâne fără dreptul de a mai deţine şi utiliza arme. Posesorii de permise de armă trebuie să se prezinte la serviciul A.E.S.P. cu următoarele documente: permisele de armă şi armele înscrise în acestea, actul de identitate, permisul de vânătoare, cerere tip, o fotografie color (dimensiune 4 x 5 cm), adeverinţa care să ateste calitatea ce a determinat acordarea autorizării pentru a deţine arma de apărare şi pază, adeverinţă care să ateste calitatea de antrenor sau sportiv categoria I, pentru persoanele care deţin arme de tir şi nu sunt vânători autorizaţi, documentele de predare-primire (contract de închiriere) a armelor de apărare şi pază, atestatul de colecţionar, în cazul persoanelor fizice care deţin arme în colecţie, certificatul medical tip, din care să rezulte ca persoana este aptă să deţină şi să folosească arme şi muniţii, eliberată de o unitate sanitară specializată, cu cel mult 6 luni înainte de depunerea cererii, aviz psihologic din care să rezulte ca persoana este aptă să deţină şi să folosească arme şi muniţii, eliberat cu cel mult 12 luni înainte de depunerea cererii de către un psiholog autorizat pentru astfel de teste, atestat în condiţiile legii şi certificat de cazier judiciar. Programul de relaţii cu publicul este în zilele de luni şi vineri între orele 09.00 şi 14.00 la sediul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Hunedoara – Serviciul A.E.S.P., ghişeul de relaţii cu publicul.

Back to top button