glasul-hd.ro Web analytics

Actualitate

Directorii Pregoterm, sub control judiciar. Cei doi au fost reținuți de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Hunedoara, luni seara

Directorul Pregoterm Vulcan, societate aflată în subordinea Consiliului Local din localitate, dar și adjunctul său, au fost reținuți luni seara de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Hunedoara. Cei doi sunt acuzați de infracțiuni economice. În urma audierilor, Marius Danci și Cezar Onceriu au fost puși sub control judiciar pentru 60 de zile.

Potrivit informațiilor primite de la procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Hunedoara, directorul Pregoterm Vulcan este cercetat pentru delapidare, dar și pentru purtare abuzivă, în timp ce adjunctul său este acuzat de anchetatori de complicitate la delapidare. „Vă pot confirma faptul că cei doi sunt reținuți de aseară (n.r. luni seara). Față de ei se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii unor infracțiuni de natură economică. A fost luată de către procurorul de caz măsura preventivă a controlului judicar, pentru 60 de zile, față de ambii directori. În ceea ce-l privește pe Marius Danci, ca obligație s-a stabilit să nu exercite profesia în virtutea căreia s-a săvârșit fapta. Ca și obligații comune, cei doi nu au voie să comunice între ei și cu martorii din dosar. Nu au voie să părăsească teritoriul României, fără încuviințarea procurorului, și trebuie să se prezinte la Poliție sau la Parchet ori de câte ori sunt chemați”, a declarat purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Tribunalul Hunedoara, procurorul Sanda Ioanela Draia. Anchetatorii susțin că în acest caz prejudiciul este de aproximativ 800.000 de lei. Pentru recuperarea lui, procurorii au pus sechestru pe două apartamente, o garsonieră, o casă, un Audi A6 și o Toyota. Potrivit unor surse din rândul anchetatorilor, Marius Danci îşi însuşea diferite sume de bani din casieria societăţii, folosindu-se de delegaţii. Mai mult, Danci făcea rost de bani şi prin achiziţia fictivă de PET-uri.

În urma deciziei luate ieri de procurori, Marius Danci nu mai are voie să conducă activitatea Pregoterm, iar locul lui va fi preluat, cel mai probabil, de adjunctul său, Cezar Onceriu, cercetat și el în acest dosar.

Back to top button