Dezastre provocate de furtună în mai multe zone ale judeţului (GALERIE FOTO)
Zeci de oameni au fost izolaţi în zona Uricani, acoperişuri din Deva au căzut peste maşini, iar Cimitirul Eroilor de la Ţebea a fost grav afectat de furtună. Bilanţul dezastrelor din judeţ înregistrate luni şi marţi se definitivează abia astăzi.
O furtună violentă a lovit Deva în noaptea de luni spre marţi. Aproape 30 de copaci de pe mai multe străzi ale oraşului au fost rupţi de rafalele puternice de vânt. Cei mai mulţi arbori doborâţi au fost pe străzile Mihai Eminescu şi în Parcul Opera. Un copac de pe strada viilor a căzut peste două maşini. Două acoperişuri ale unor blocuri de pe strada I.L. Caragiale, din apropierea Pieţei
Centrale, au fost smulse de vânt. Unul dintre ele a căzut peste o maşină. O porţiune din schela aflată pe biserica de lângă Parcul Opera s-a desprins şi a spart mai multe porţiuni din faţada de sticlă a clădirii BCR.
Oameni izolaţi în Uricani
Cel mai îndepărtat oraş din Valea Jiului pare că a avut cel mai mult de suferit în urma furtunilor din noaptea de luni spre marţi. Drumul care duce spre Cabana Buta a fost rupt pe o porţiune de peste 4 kilometri. Un alt drum, din Valea Paroşenilor, era şi ieri la amiază acoperit în totalitate de pârâul revărsat din zonă. „Sunt trei maşini ale turiştilor blocate la Cabana Buta. Nu ştiu să vă spun exact despre câte persoane e vorba. Încercăm să facem un drum paralel pe care acei turişti să poată ieşi din acea zonă, pentru că vechiul drum nici vorbă să-l putem repara acum. Pe Valea Paroşenilor ne-am dori ca măcar cu pasul să se poată circula până diseară. Acolo sunt 20 de case izolate, unele chiar şi inundate. Mai avem probleme şi, jos, în oraş, cu străzi şi case inundate, dar situaţia cea mai gravă este în zona dinspre Câmpul lui Neag. Facem tot ce putem, însă, fără ajutor din partea Guvernului nu vom putea repara stricăciunile produse de furtună. E mult prea mult, ne depăşeşte situaţia”, spune primarul Uricaniului, Dănuţ Buhăescu.
Dezastru la Ţebea
Satele din zona cuprinsă între Brad şi Baia de Criş au rămas fără curent electric, după ce mai mulţi stâlpi au fost doborâţi. Mai mulţi goruni şi brazi din Cimitirul Eroilor de la Ţebea au fost rupţi de vijelia înregistrată ieri, aici, în jurul amiezii. Primarul comunei Baia de Criş, Mihaiu Gorcea, spune că a prevăzut, oarecum, efectele unei furtuni asupra locului sfânt al moţilor. „Joia trecută, la Comandamentul pentru Ţebea, am ridicat problema administrării Cimitirului Eroilor. Chiar am trimis încă din februaire o adresă la care nu avem nici acum un răspuns clar. Noi nu suntem aici administratori ci Consiliul Judeţean prin Muzeul Civilizaţiei Dacice şi Romane. Mi s-a cam dat cu tifla de către reprezentanţii Muzeului. Ei, acum vedem ce se-ntâmplă. Oricum, de toaletat copacii, tot noi i-am toaletat, cum am putut, prin muncă voluntară. Acum un brad de lângă crucea lui Simion Groza s-a rupt şi era cât pe ce să cadă peste ghereta în care stătea angajata MCDR-ului. Din goruni, mai mult s-au rupt crengi. Cel mai afectat este gorunul Regelui Ferdinand”, spune primarul Gorcea. Prefectul judeţului, Fabius Kiszely, ne-a declarat că un bilanţ al efectelor furtunilor de luni şi de ieri înregistrate în tot judeţul va fi alcătuit abia pe parcursul zilei de astăzi.
















2 Comments