Decizie incredibilă a instanței. Și-a ucis copilul nou-născut, dar a fost condamnată la doi ani și șase luni de închisoare, cu suspendare
Decizie incredibilă a Tribunalului Hunedoara. Andreea Papp, o tânără de 26 de ani, din Lupeni, care și-a ucis fetița nou-născută, în luna martie a anului acesta, a fost condamnată la doar doi ani și jumătate de închisoare cu suspendare. Mai mult, femeia a fost pusă ieri în libertate.
La începutul lunii martie 2016, tânăra născuse o fetiță perfect sănătoasă. Naşterea a avut loc acasă, în baia apartamentului din Lupeni, în care locuia împreună cu soţul şi cei doi copii ai săi. A doua zi, fetiţa a fost găsită moartă la câţiva metri de apele Jiului de Vest. Femeia a fost depistată de poliţişti şi procurori după ce a ajuns la spital, cu o hemoragie severă, provocată de naşterea neasistată de acasă. Iniţial a fost considerată „suspectă” în dosar, însă calitatea i s-a schimbat în inculpat, după cum declara la acel moment purtătorul de cuvânt al Parchetului Petroşani, Darius Roman. Medicii legişti au concluzionat că fetiţa se născuse la termen şi avea toate şansele să devină un copil normal. Aceasta avea o leziune în zona cervicală, semn că a căzut la naştere.
Care a fost soluția instanței
Magistrații Tribunalului Hunedoara au dat ieri sentința în acest dosar, iar hotărârea judecătorilor a fost să o condamne pe Andreea Papp la doar doi ani și jumătate cu suspendare. „Instanța a decis să admită cererea formulată de inculpată și dispune schimbarea încadrării juridice a faptei pentru care a fost trimisă în judecată, din infracțiunea de omor calificat comisă asupra unui membru de familie, în infracțiunea de ucidere a nou-născutului, săvârșită de către mamă. Inculpata a fost condamnată la doi ani și șase luni de închisoare și interzicerea anumitor drepturi civile, iar instanța a dispus suspendarea executării pedepsei de doi ani și șase luni de închisoare, sub supraveghere, pe un termen de trei ani. (…) Constată încetarea de drept a măsurii preventive dispuse împotriva inculpatei și dispune punerea de îndată în libertate a acesteia”, a declarat purtătorul de cuvânt al Tribunalului Hunedoara, Ildiko Glăman. În libertate, Andreea Papp va trebui să lucreze în folosul comunității. „Instanța a mai dispus ca pe parcursul termenului de supraveghere, inculpata să presteze o muncă neremunerată în folosul comunității, pe o perioadă de 60 de zile, la Serviciul de Administrație Publică Locală din cadrul Primăriei Lupeni, la curățare rigole străzi sau văruire pomi, din parcuri”, a mai spus purtătorul de cuvânt al Tribunalului Hunedoara.
Instanța a mai dedus din pedeapsa aplicată timpul în care aceasta a stat în arest preventiv, respectiv de la data de 5 martie 2016, până la data de 2 noiembrie. Sentința nu este definitivă.







2 Comments