glasul-hd.ro Web analytics

Sport

Cu acceleraţia la podea spre Straja!

Staţiunea din Valea Jiului este, în acest weekend, gazda unui interesant raliu, care va beneficia de o participare numeroasă. Organizatorii „Cupei VTM Straja” 2014 (etapă din cadrul Campionatului Judeţean Hunedoara) se bazează pe 40 de piloţi la start.

Întrecerea propriu-zisă se va desfăşura, duminică (09.00-17.15), pe drumul ce leagă Lupeni de staţiunea Straja, cu o zi înainte fiind planificate, între orele 14.00 şi 20.00, înscrierile şi verificările tehnice. Vor fi astfel două recunoaşteri, un antrenament cronometrat şi două manşe de concurs. Participanţii vor trebui să-şi etaleze măiestria din spatele volanului pe un traseu lung de 3,1 kilometri din drumul judeţean 644A dintre Lupeni şi Straja, „gătit” cu şase viraje de dreapta şi tot atâtea la stânga, precum şi patru „ace de păr”, asezonate cu o diferenţă de nivel de aproape 1.000 de metri. Printre cei care şi-au anunţat prezenţa la finele săptămânii se numără şi fostul campion naţional de raliuri, Valentin Porcişteanu – care va parcurge traseul în afara concursului – precum şi hunedoreanul Ionuţ Rudeanu, competitor în Campionatul Naţional de Viteză în Coastă, care va putea testa astfel terenul, înaintea etapei care va avea loc, la finele lunii pe acelaşi traseu.

Cupa VTM Straja” 2014 este organizată de Filiala Judeţeană a Automobil Club Român şi Clubul Sportiv Auto Karting Hunedoara, cu sprijinul Consiliului Judeţean Hunedoara şi al Primăriei Lupeni.

Back to top button