glasul-hd.ro Web analytics

Sport

CS Hunedoara a învins Dacia Orăştie în meci de pregătire

CS Hunedoara a disputat sâmbătă dimineaţă, pe terenul de la baza „Constructorul”, cel de-al treilea amical din această iarnă. Adversara sa a fost Dacia Orăştie, ocupanta locului 7 în Liga a patra hunedoreană. După 11 – 0 cu AS Sântămăria Orlea şi 0 – 1 cu Metalurgistul Cugir, Hunedoara s-a impus (tot) cu 11 – 0 în faţa conjudeţenei din Orăştie.

Antrenorii Mircea Alic şi Raul Spătaru au rulat din nou întreg lotul avut la dispoziţie, folosind formule de echipe diferite în cele două reprize. Cei trei portari au primit fiecare câte jumătate de oră de joc: s-a început cu Jurcă, în minutul 30 a intrat Cobliş, iar în minutul 60 Apostol. În câmp CS Hunedoara a evoluat în prima repriză cu Cr. Creciunesc, Ciucurescu, Dulap, Trăşcan – Kocsis, D. Creciunesc, R. Cristian, Tătulea – Vasinc, Tecsi. În partea secundă au intrat Bularda, Ionică, Toma, Doboş – Bloj, Chelemen, Herci, Marinca – Vasinc (min. 65 Lehel), Kocsis.
Marcatorii golurilor hunedorene au fost Vasinc – trei, Tecsi şi Kocsis câte două, Tătulea, Dulap, Lehel şi Marinca câte unul.

Antrenament util, obiectiv atins

„A fost un joc de antrenament bun, venit pe final de cantonament, în care băieţii s-au mişcat bine. Am jucat pe Constructorul pe un teren bun, tăvălugit. Am urmărit în primul rând să nu ne accidentăm, pentru că veneam după o perioadă de pregătire cu încărcătură fizică mare, de aceea am folosit jucătorii doar câte o repriză. La capitolul noutăţi în lot îl avem pe portarul Apostol, venit de la Deva, iar Paşca a fost împrumutat până în vară la Retezatul Haţeg. Urmează pentru noi returul de la Orăştie de miercuri, nu ştim încă exact ora de disputare. A căzut amicalul de sâmbătă cu Metalurgistul Cugir, cei de acolo ne-au anunţat că a intervenit ceva. Am găsit însă alt adversar pentru acea dată, vom juca acasă cu Minaur Zlatna”, a declarat după meci Mircea Alic, antrenorul principal al CS Hunedoara.

Programul amicalelor pentru CS Hunedoara

26 ianuarie: 11 – 0 cu Sântămărie Orlea acasă
2 februarie: 0 – 1 cu Metalurgistul Cugir acasă
9 februarie: 11 – 0 cu Dacia Orăştie acasă
13 februarie: cu Dacia Orăştie în deplasare
16 februarie: cu Minaur Zlatna acasă
23 februarie: cu Retezatul Haţeg în deplasare